Polițist din Brigada Rutieră, lovit de o mașină în timp ce dirija traficul din capitală
Vineri, în jurul orei 18:15, un agent de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere, în vârstă de 24 de ani, a fost lovit de o mașină în zona Rondului George Coșbuc, în timp ce dirija traficul.
Din primele date, șoferul unei mașini, în vârstă de 37 de ani, a acroșat agentul de poliție în timp ce vira la stânga dinspre Bulevardul Libertății către Bulevardul Regina Maria.
Agentul de poliție asigura măsuri pentru fluidizarea traficului în zona Rondului George Coșbuc în momentul accidentului.
Agentul era echipat regulamentar, având elemente reflectorizante pe uniformă, potrivit Brigăzii Rutiere.
În urma accidentului, polițistul a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul Alcooltest; rezultatul a fost zero.
Polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului de circulație.


