Percheziții într-un dosar penal privind falimentul unei companii de asigurări

Autor:
2 Min Citire

Percheziții într-un dosar penal privind falimentul unei companii de asigurări

Perchezițiile au loc la domiciliile a zece persoane care au activat la nivelul conducerii unei companii de asigurări, în perioada relevantă a cauzei, și la sediile unor persoane juridice controlate în prezent de patronatul bulgar al societății.

Cercetările vizează infracțiunile de delapidare cu consecințe deosebit de grave, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani și prezentarea, cu rea-credință, de date neadevărate privind condițiile economice sau juridice ale societății, ori ascunderea, cu rea-credință, în tot sau în parte, a unor asemenea date.

Activitatea infracțională s-a desfășurat între 2017 și 2023 de către factorii decidenți de la nivelul patronatului societății ER S.A. Procurorii susțin că au fost create mecanisme de fraudare a resurselor financiare ale companiei, prin reducerea drastică a disponibilităților bănești și a patrimoniului acesteia.

Conform IGPR, între 2020 și 2023, factorii decidenți de la nivelul patronatului bulgar ar fi acționat constant pentru a decapitaliza societatea, reducând drastic disponibilitățile bănești și patrimoniul acesteia. Aceștia ar fi dezvoltat, coordonat și implementat un mecanism de desfășurare a activității de asigurare care ar fi afectat capacitatea financiară a societății.

Spațiu publicitar! Cereți o ofertă!
Ad Image

Aceste acțiuni ar fi vizat transferul de active și nerecuperarea unor sume importante de bani care reprezentau capitalul de lucru al societății. Prin aceste modalități ar fi fost prejudiciat masiv Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.), afectând grav stabilitatea pieței în domeniul asigurărilor R.C.A.

Prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 4.690.000 de euro și 1.623.041.926 de lei.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *