Parlamentul urmează să decidă astăzi asupra bugetului de stat și al asigurărilor sociale
Bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale vor fi supuse votului în plenul reunit al Parlamentului vineri, 20 martie.
Deputații și senatorii sunt chemați să aprobe în plenul reunit legea bugetului de stat pentru anul 2026, precum și bugetul asigurărilor sociale. La ședință participă și premierul Ilie Bolojan. Votul final este așteptat în jurul orei prânzului.
În cursul nopții de joi, Parlamentul a discutat pe marginea proiectului bugetului de stat și al asigurărilor sociale. Ședința a început la ora 21.00 și s-a încheiat la ora 3.00. Premierul Ilie Bolojan a părăsit Parlamentul în jurul orei 1.00 dimineața.
Dezbaterile vor continua vineri, în jurul orei 10.00, cu analiza bugetului Ministerului Culturii.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat în plen că „cea mai gravă greșeală pe care o putem face este să ne relaxăm și să respirăm ușurați că am trecut de hopul major din ultimele luni, să revenim la obiceiurile risipitoare ale trecutului și să ne sacrificăm din nou viitorul”. Totodată, a adăugat că România se află pe un drum bun, dar că „avem în față o muncă de ani de zile”.
De la tribuna Parlamentului, Grindeanu a subliniat: „Zero virgulă, zero patru la sută din PIB! Repet – 0,04% din PIB! Adică 1 miliard de lei. Acesta este rezumatul încrâncenării absurde din ultimele zile”.
El a spus că, dincolo de disputele politice, miza a fost una socială: „Unii au înțeles-o ca pe o bătălie politică. Noi am înțeles-o ca pe o luptă dreaptă pentru 3,2 milioane de familii din România. De aceea nu am renunțat nici măcar o secundă la această luptă. Pachetul de Solidaritate a obținut finanțare integrală! Așadar, se poate!”
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că pachetul social propus de PSD va fi inclus în buget. S-a decis ca finanțarea să se facă prin reducerea unor cheltuieli legate de drepturile salariale câștigate de magistrați în instanțe: „Aveam două posibilități. Prima, să creștem deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amendamentelor din Parlament. Nu s-a mers pe această opțiune. A doua variantă pe care am căzut de acord este să reducem alte cheltuieli. Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ținea de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe care au fost câștigate în anii trecuți și practic amânarea acestora pentru anii următori”, a spus Bolojan după discuțiile din Parlament.
Ulterior, ÎCCJ a anunțat că dă în judecată Guvernul condus de Ilie Bolojan.
Majoritatea amendamentelor opoziției la legea bugetului de stat pe 2026 au fost respinse în plen.
Bugetul de stat pentru 2026 prevede venituri în valoare de 391.728,8 milioane lei, iar cheltuieli de 714.329,7 milioane lei credite de angajament și 527.413,3 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 135.684,5 milioane lei.
Conform Raportului privind situația macroeconomică pentru 2026 și estimările pe 2027-2029, proiectul bugetar se bazează pe prognoza de toamnă 2025 a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, cu următorii indicatori macroeconomici:
PIB: 2.045.186 milioane lei;
creștere economică: 1%;
inflație medie anuală: 6,5%;
veniturile bugetului general consolidat (BGC): 736.532 milioane lei;
ponderea veniturilor totale în PIB: 36,0%;
cheltuielile BGC: 864.283,7 milioane lei;
ponderea cheltuielilor totale în PIB: 42,3%;
deficit: 127.751,7 milioane lei;
deficit – pondere în PIB: 6,2%;
șomeri (număr total persoane): 265.000;
câștig salarial mediu net lunar: 5.555 lei.
Planificarea bugetară pentru 2026 și estimările pentru perioada 2027-2029 mențin angajamentul de a ajusta deficitul bugetar printr-un efort sustenabil și echilibrat, ce nu afectează capacitatea economiei și promovează investițiile, continuând eforturile de îmbunătățire a colectării veniturilor.
În acest context, deficitul bugetar ESA pentru 2026 este estimat la 6,0% din PIB, iar deficitul bugetar cash la 6,2% din PIB. Se preconizează că la sfârșitul lui 2026, ponderea datoriei guvernamentale brute va fi de 61,8% din PIB.
Ținând cont de activele financiare lichide, datoria guvernamentală netă (datoria brută minus activele lichide) va ajunge la aproximativ 51,5% din PIB, conform raportului comun al Comisiilor de buget și Finanțe pe bugetul din 2026.

