Papa Leon refuză o dezbatere cu Donald Trump
Papa Leon a declarat pentru Reuters că nu „vrea să intre într-o dezbatere” cu Donald Trump.
„Nu cred că mesajul Evangheliei este menit să fie abuzat în modul în care o fac unii oameni. Voi continua să mă pronunț tare împotriva războiului, căutând să promovez pacea, dialogul și relațiile multilaterale între state pentru a căuta soluții juste la probleme”, a spus Papa.
Luni, Donald Trump a scris un lung mesaj pe propria rețea de socializare Truth Social în care l-a atacat pe liderul catolicilor din întreaga lume.
„Papa Leon este slab în ceea ce privește criminalitatea și groaznic în ceea ce privește politica externă. Vorbește despre „frica” de Administrația Trump, dar nu menționează frica pe care Biserica Catolică și toate celelalte organizații creștine au avut-o în timpul COVID, când arestau preoți, pastori și pe toți ceilalți pentru că țineau slujbe religioase, chiar și atunci când ieșeau afară și se aflau la o distanță de trei sau chiar șase metri. Îmi place mult mai mult de fratele său, Louis, decât de el, pentru că Louis este complet MAGA. El înțelege, iar Leon nu”, a scris Trump.
De ce s-a supărat Trump
Președintele american este supărat deoarece Papa Leon l-a criticat pentru acțiunile din Iran și Venezuela.
„Nu vreau un Papă care crede că este în regulă ca Iranul să aibă o armă nucleară. Nu vreau un Papă care crede că este teribil că America a atacat Venezuela, o țară care trimitea cantități masive de droguri în Statele Unite și, și mai rău, își golea închisorile trimițând în țara noastră, criminali, traficanți de droguri și ucigași. Și nu vreau un Papă care îl critică pe președintele Statelor Unite pentru că face exact ceea ce a fost ales să facă”, adăugat Trump.
Președintele SUA a mai spus că Leon a fost ales Papă pentru a-i face pe plac lui.
„Leo ar trebui să fie recunoscător pentru că, după cum știe toată lumea, a fost o surpriză uriașă. Nu era pe nicio listă pentru a fi Papă și a fost pus acolo de Biserică doar pentru că era american, iar ei au crezut că aceasta ar fi cea mai bună modalitate de a se descurca cu președintele Donald J. Trump. Dacă nu aș fi fost la Casa Albă, Leo nu ar fi fost la Vatican”, a mai scris Trump.
Acuzații pe bandă rulantă și o imagine cu IA
El l-a acuzat pe Leon că servește stângii radicale.
„Din păcate, slăbiciunea lui Leo în ceea ce privește criminalitatea și armele nucleare nu mi place, nici faptul că se întâlnește cu simpatizanți ai lui Obama, precum David Axelrod, un ratat de stânga, care este unul dintre cei care doreau ca enoriașii și clericii să fie arestați. Leo ar trebui să se pună la punct ca Papă, să folosească bunul simț, să nu mai servească stângii radicale și să se concentreze pe a fi un Mare Papă, nu un politician”, a precizat Donald Trump.
La puțin timp mesajul despre Papă, Trump a publicat pe Truth Social o imagine realizată cu ajutorul inteligenței artificiale în care apare pe post de vindecător, precum Isus Hristos. Imaginea a devenit virală și a atras numeroase comentarii.

