România ar putea intra în OCDE în 2026, susține Oana Țoiu

1 Min Citire

România ar putea intra în OCDE în 2026, susține Oana Țoiu

Într-o intervenție live la Antena 3 CNN, Oana Țoiu a discutat despre progresele României în procesul de aderare la OCDE, menționând că veștile pozitive ar putea apărea în curând.

Ministrul de Externe a declarat că România a finalizat cu succes 17 din cele 25 de evaluări necesare pentru aderare, subliniind că acest obiectiv este o prioritate națională.

La sfârșitul lunii noiembrie, România a primit al 17-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE. Obținerea acestui aviz formal este un semnal puternic al angajamentului României în consolidarea integrității și a luptei împotriva corupției la nivel internațional.

„Vestea bună finală sperăm să vină în 2026. Avem acest obiectiv clar al României. În acest moment avem 17 din 25 de evaluări. Sunt 25 de evaluări, România a trecut de 17 evaluări pozitive. Acest obiectiv al României este o prioritate. Este foarte important că, odată ce intrăm în OCDE, putem să comparăm cifre oneste cu celelalte state”, a transmis Oana Țoiu.

Spațiu publicitar! Cereți o ofertă!
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *