Accident rutier tragic în Corabia: o persoană a decedat, iar patru au fost rănite
Un accident grav s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03.00, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Olt.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de o tânără de 18 ani din comuna Izbiceni, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a lovit un stâlp de pe marginea Drumului Național 54, în orașul Corabia.
În urma evenimentului rutier, tânara șoferiță și 3 pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital. Un alt pasager a decedat.
Tânăra care se afla la volan a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere corporală din culpă și vătămare corporală din culpă.


