România se laudă cu „parteneriatul strategic” cu Statele Unite, dar tocmai a propulsat la vârful Guvernului o persoană care, recent, i-a calificat pe Donald Trump și J.D. Vance drept „caractere mizerabile/doi golani”. Așa ceva nu rămâne fără consecințe. Diplomația are memorie, iar Washingtonul are zero toleranță la ambiguități. Această numire poate deteriora – poate iremediabil – relațiile româno-americane.
De ce este grav?
1. Incompatibilitate între discurs și funcție. Nu poți jigni public liderii administrației americane și, la scurt timp, să devii oficial de rang înalt într-un stat care își fundamentează securitatea pe Parteneriatul cu SUA. Aici nu e vorba de simpatii politice, ci de reguli minimale de stat.
2. Semnal prost către Washington. Numirea transmite că Bucureștiul tratează superficial relația cu SUA și nu înțelege diferența dintre activism și responsabilitatea guvernării. În logica americană, „who you promote is what you believe”.
3. Credibilitate erodată. Un vicepremier cu declarații ostile la adresa președintelui și vicepreședintelui SUA pornește cu handicap major în dialogul cu Casa Albă, Departamentul de Stat și Congres. Ușile se închid elegant, fără zgomot, dar se închid.
Unde pot apărea costurile
Securitate și informații. România beneficiază de cooperare militară, programe comune, exerciții și schimb de informații. O scădere de încredere lovește direct în viteza și profunzimea cooperării.
Economie și investiții. Mesajul „nu ne pasă ce spunem despre liderii voștri” descurajează investitorii americani, mai ales în domenii sensibile (energie, tech, apărare). Capitalul fuge de zona gri.
Influență la nivelul Congresului. Fără sprijin bi-partizan, România devine un dosar periferic. Voturile pentru inițiative favorabile nouă se obțin mai greu sau nu se mai obțin deloc.
Imagine internațională. Partenerii din NATO citesc și ei semnalele. Dacă pare că sabotezi relația cu SUA, îți diminuezi greutatea în alianță.
„Libertatea de exprimare” nu te scutește de consecințe
Nimeni nu contestă dreptul la opinie. Dar, după acceptarea unei funcții în stat, opinia devine poziție oficială prin simplul fapt că îți aparține. În relațiile externe, percepția este realitate. Or, percepția acum este că România ridică tonul la adresa aliatului care îi garantează securitatea.
Nu poți să spui „parteneriat strategic” și, în același timp, să validezi prin promovare un set de declarații care insultă conducerea legitimă a Statelor Unite. Această numire riscă să dinamiteze relația româno-americană. Dacă nu există o corecție rapidă costul îl vom plăti pe termen lung: mai puțină încredere, mai puțin sprijin, mai puțină influență.
În politică externă, notele proaste se repară greu. Uneori, deloc.
