Nicușor Dan, la summitul UE de pe flancul estic: „Sunt pesimist privind intențiile Rusiei de pace”
Nicușor Dan se află în Finlanda, unde participă la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, și a declarat că este „pesimist” că Rusia ar accepta orice variantă de pace în războiul cu Ucraina.
El a reiterat importanța continuării sprijinului pentru Ucraina, afirmând că acest lucru este esențial pentru a menține linia frontului. „Ce este important pentru noi, este să oferim Ucrainei posibilitățile pentru a avea un spate în negocierile pe care le desfășoară. Asta înseamnă posibilitatea financiară pentru a desfășura războiul mai departe și înseamnă garanții de securitate pentru perioada imediat de după război. Eu personal sunt destul de pesimist cu privire la intenția Rusiei de a avea o pace în perioada imediat următoare, dar de partea noastră trebuie să fim pregătiți și să oferim Ucrainei toate mecanismele necesare pentru a negocia”, spune Nicușor Dan.
Nicușor Dan spune că în planurile aprobate de CSAT există toate scenariile posibile în cazul unei agresiuni ruse asupra României, dar important acum pentru noi este „să ne înarmăm astfel încât să descurajăm orice potențială agresiune”.
„În cadrul NATO, și corespondent în planuri aprobate de CSAT, există toate scenariile posibile. Ce e important pentru noi acum, este pe de o parte să sprijinim Ucraina pentru ca să păstreze linia frontului și în tot acest timp, să ne înarmăm astfel încât să descurajăm orice potențială agresiune viitoare”, spune președintele.


