Mircea Dinescu publică o fotografie din martie 1989, legată de revoltele din Iran
Poetul Mircea Dinescu a rememorat momentele care au precedat Revoluției din 1989, prin publicarea unei fotografii din arhiva personală, într-un gest de solidaritate cu manifestațiile poporului iranian împotriva aiatolahului Khamenei.
Mircea Dinescu a făcut publică o imagine realizată în martie 1989, de la Casa Scriitorilor, cu o zi înainte ca publicația franceză „Libération” să publice un interviu cu acesta și arestul la domiciliu ca disident al regimului. Poetul apare îmbrăcat cu același pulover în care a apărut la data de 22 decembrie 1989, când a preluat studiourile TVR alături de Ion Caramitru și alți revoluționari și a anunțat retragerea lui Nicolae Ceaușescu, care fugise cu elicopterul.
„Fotografie document, 16 martie 1989 (cu o zi înainte de apariția interviului meu în revista franceză „Libération” și de arestarea mea la domiciliu). La Casa Scriitorilor împreună cu trei buni prieteni: Dan Deșliu, Alexandru Călinescu și mult hulitul meu pulover, nevinovat la ora aceea. Autorul fotografiei: Jan Willem Bos, traducătorul versurilor mele în limba olandeză”, a transmis Dinescu.
Postarea lui Mircea Dinescu este însoțită de o serie de versuri în care își exprimă aprecierea față de poporul iranian pentru forța de a lupta împotriva unui regim opresiv, chiar și cu prețul vieții, tot așa cum au făcut și românii în Revoluția din decembrie 1989: „De astăzi sunt persan, ce-aș fi vrut să strig în Teheran/că a fugit la ruși Ayatollahul/să beau cu cei răniți un ayran/că s-a ales de dictatură praful”.
Dinescu își manifestă dezamăgirea față de clasa politică actuală și principiile democratice, pentru care el și mulți alții au luptat la Revoluție: „Puloverul meu însă-i aproape rupt/c-a fost mâncat de javre, nu de molii”. Poetul simte că românii au renunțat la lupta împotriva sistemului și își exprimă aprecierea față de forța poporului iranian: „cum românii nu mai sunt români/aș fi jurat că sunt persan de-acuma”.
„Puloverul meu însă-i aproape rupt, c-a fost mâncat de javre, nu de molii, încât îl port mai mult pe dedesubt, că-s prea bătrân și nu mai am orgolii. Dar l-aș fi scos cu forța din plămâni, văzând că moartea s-a-ntrecut cu gluma și cum românii nu mai sunt români, aș fi jurat că sunt persan de-acuma.”
