Ministerul Culturii anunță că verificările efectuate nu au relevat deteriorări ale patrimoniului
O comisie de experți desemnată prin ordinul ministrului András Demeter a evaluat starea de conservare a bunurilor cu valoare istorică.
Comisia a realizat o examinare vizuală preliminară a unor artefacte reprezentative, inclusiv piese de mare valoare patrimonială. În urma inspecției nu au fost identificate deteriorări evidente survenite ulterior anului 2021.
Au fost solicitate inclusiv manuscrisele menționate în presă, respectiv anumite pagini din Simfonia a III-a, clasate la categoria Tezaur a patrimoniului cultural național mobil. Examinarea vizuală nu a evidențiat modificări sau deteriorări față de starea cunoscută anterior, conform comunicatului emis vineri de Ministerul Culturii.
Ministerul precizează însă că aceste rezultate provin dintr-o verificare preliminară și nu pot substitui o evaluare sistematică și detaliată a întregului fond patrimonial.
În același comunicat, instituția apreciază că menținerea actualei soluții de depozitare nu poate reprezenta o opțiune sustenabilă pe termen mediu și lung și consideră necesară identificarea, într-un termen rezonabil, a unei soluții conforme standardelor de conservare.

