Mihai Fifor îl critică pe Ilie Bolojan: guvernul blocat de deciziile unui singur individ
Mihai Fifor a lansat vineri un nou rând de atacuri la adresa premierului Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a blocat activitatea executivului și că refuză colaborarea cu partenerii din coaliție.
Fifor a spus că actualul premier al țării a transformat guvernarea într-un proces lipsit de eficiență și susține că acesta ar trebui să renunțe la funcție. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Fifor a afirmat că bilanțul ultimelor luni de guvernare arată rezultate negative pe mai multe planuri. Acesta susține că deciziile adoptate de Ilie Bolojan au afectat în mod major economia, investițiile și nivelul de trai al populației din României.
„Când tragi linie și aduni după ‘reforma’ lui Bolojan, bilanțul este simplu și brutal: totul dă cu minus. Minus la economie. Minus la investiții. Minus la puterea de cumpărare a românilor. Minus la încredere. Minus la stabilitate. Premierul Bolojan a reușit performanța rară de a transforma guvernarea României într-un blocaj permanent. În locul cooperării între partenerii de Coaliție, a ales încăpățânarea și deciziile luate de unul singur. Nu acceptă alte puncte de vedere, respinge sistematic inițiativele celorlalți și se comportă ca și cum adevărul absolut i-ar aparține exclusiv. De cinci luni ține blocat Programul PSD de relansare economică. De trei luni blochează elaborarea și adoptarea bugetului de stat”, a scris Mihai Fifor pe Facebook.
Parlamentarul social-democrat susține că tensiunile din interiorul coaliției de guvernare au crescut tot mai mult în ultimele luni. Potrivit acestuia, premierul nu a ținut cont de solicitările partidelor care formează majoritatea și a adoptat decizii fără consultări cu partenerii politici. O altă critică venită din partea lui Fifor a fost asupra modului în care Guvernul gestionează fondurile destinate autorităților locale.
El a spus că toate partidele din coaliție s-au opus ideii ca o parte din aceste resurse să fie preluate de la comunitățile locale și că planul de reducere a investițiilor a generat nemulțumiri inclusiv în interiorul partidului din care provine premierul.
„Problema nu mai este doar relația cu PSD. Bolojan se ceartă cu toată lumea. A respins inițiativele tuturor partidelor din Coaliție și a luat decizii abuzive de unul singur. Niciun partid din Coaliție nu este de acord ca premierul să confiște 25% din banii care aparțin autorităților locale. Niciun partid nu este de acord cu tăierea investițiilor locale. Până și în propriul partid există revoltă: numeroși primari PNL au contestat public măsurile sale, pentru că ele lovesc direct în comunitățile pe care le reprezintă. România nu își mai poate permite să rămână prizoniera acestui blocaj. Într-un moment în care economia globală este zguduită de incertitudini și șocuri majore, țara are nevoie de un guvern funcțional, capabil să reacționeze rapid și responsabil. În schimb, avem un guvern paralizat de ideile fixe ale unui singur om. (…) Adevărul este că așa nu se mai poate. Premierul-frână trebuie să plece. Nu o spunem doar noi. O spun românii, în proporție de peste 78%. Iar procentul crește mai repede decât prețul la motorină. România trebuie deblocată. Guvernul trebuie deblocat. Iar atunci când blocajul poartă un singur nume, trebuie să avem curajul să o spunem clar: Bolojan este blocajul”, a declarat Fifor.

