Lumea post-Kissinger
Așa-zisul plan de pace propus de administrația Trump pentru a încheia războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei este, în esență, doar o schiță de acord. Ce se va alege de el, câte dintre cele 28 de puncte vor fi asumate și cum, într-un eventual acord, nu se știe la momentul actual. Planul lui Trump pornește de la ideea că războiul poate fi oprit rapid doar dacă Ucraina acceptă pierderi teritoriale masive, consfințind anexarea Crimeei și a unor părți mari din regiunile Donețk și Lugansk; dacă renunță definitiv la aderarea la NATO; dacă NATO își va opri extinderea către Est; dacă Kievul își reduce drastic capacitatea militară și dacă acordă Rusiei o formă de imunitate juridică ce ar anula responsabilitatea pentru crimele de război comise împotriva ucrainenilor în timpul invaziei.
Conform aceluiași plan, Federația Rusă va fi reintegrată treptat pe scena politică și economică globală, iar Occidentul ar putea primi garanții de neagresiune. Propunerea președintelui american redefinește profund și periculos logica ordinii internaționale instaurate după 1945. Structura acestui plan presupune o înțelegere între marile puteri, în care nevoile și voința victimei sunt cu totul secundare. Esența planului ține doar de interesele geopolitice ale Washingtonului și Moscovei.
Din perspectiva arhitecturii relațiilor de putere, situația seamănă cu secolul al XIX-lea, lipsită de mecanisme de echilibrare. Unui stat devastat de un război neprovocat, care a făcut enorme sacrificii pentru a-și păstra suveranitatea, i se impune o „pace“ care înseamnă capitularea. Agresorul este recompensat.
Planul lui Trump legitimează nu doar anexările rusești, ci și ideea că frontierele pot fi redesenate prin forță, dacă se găsește un ambalaj diplomatic prezentabil. Acesta ar fi un precedent periculos pentru Europa, în special pentru Europa de Est, unde conflictele etnice mocnesc. Extremiști și naționaliști, încurajați de Vladimir Putin, ar putea lansa revendicări teritoriale.
Dacă un asemenea plan ar fi adoptat, ar arăta că regulile nu contează și pot fi suspendate ori rescrise după cum le convine celor care au forța militară. Cel mai mare rău pe care l-ar putea face acest plan este că normalizează abuzul asupra dreptului internațional. Dacă ești puternic, poți pretinde orice.
Diplomația lui Henry Kissinger, considerată o carte fundamentală pentru înțelegerea mecanismelor ordinii internaționale, vorbește despre pace nu ca despre o pauză între războaie, ci ca despre un echilibru între forță și legitimitate. Kissinger a scris o carte de istorie a lumii moderne, subliniind necesitatea unui consens în jurul regulilor pentru a obține pacea și stabilitatea. A vorbit despre responsabilitate și despre nevoia de a apăra ideile și valorile care au adus Americii libertate și prosperitate.
Citind planul lui Donald Trump, se remarcă faptul că, dacă Ucraina va fi forțată să adopte acest plan, ar fi exact ceea ce istoria a arătat că nu funcționează: o pace negociată peste capul victimei, o soluție care recompensează agresiunea. În absența justiției, întreaga tradiție a dreptului internațional și a ordinii bazate pe reguli se prăbușește.
