Lucrările pe A1 continuă iarna, sute de muncitori și utilaje la tunelurile Mărgina – Holdea

2 Min Citire

Lucrările la A1 continuă pe timpul iernii, sute de muncitori și utilaje implicate la tunelurile Mărgina – Holdea

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că pe șantierul A1 Margina – Holdea activitatea se concentrează pe realizarea tunelurilor.

La Tunelul 1 (415 metri pe un sens și 367,5 metri pe celălalt), pe ambele galerii se lucrează în paralel la mai multe etape: aplicarea hidroizolației, montarea armăturii, cofrarea și betonarea căptușelii finale. În total, la nivelul celor două galerii sunt implicate câte șase echipe de muncitori, care lucrează etapizat, neîntrerupt, în funcție de stadiul fiecărei zone, a transmis CNAIR pe Facebook.

În paralel se lucrează la Tunelul 2. La Tunelul 2 (1.985 metri pe un sens și 1.825 metri pe celălalt), sunt deschise zece fronturi de excavare, inclusiv execuția căptușelii primare, astfel încât înaintarea să se facă simultan din mai multe puncte. În zona Margina au început lucrările de betonare a platformei pentru fabricarea grinzilor, necesară etapelor următoare ale proiectului (montarea grinzilor la poduri și pasaje), a mai transmis CNAIR.

Lucrările de pe Autostrada Lugoj-Deva se desfășoară conform graficului de execuție. Pe șantier se află aproximativ 800 de muncitori și operatori și circa 200 de utilaje, vehicule și echipamente specializate.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *