LAPAR cere echilibrarea Politicii Agricole Comune: „Fermierii din Est merită același sprijin ca cei din Vest”

2 Min Citire

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), prin vocea președintelui său, dr. ing. Nicu Vasile, atrage atenția asupra dezechilibrelor majore care persistă între fermierii din Vestul și cei din Estul Europei în aplicarea Politicii Agricole Comune (PAC).

„Consider că o nouă etapă de reformă post-2027 trebuie să aducă o convergență reală, bazată pe echitate, competitivitate și recunoașterea particularităților regionale”, a declarat președintele LAPAR.

Într-un document oficial transmis instituțiilor europene, LAPAR subliniază că fermierii din statele din fostul bloc CAER continuă să beneficieze de plăți directe semnificativ mai mici decât media Uniunii Europene, în timp ce costurile de producție și standardele de mediu sunt similare cu cele din Vest.

Această diferență de tratament afectează competitivitatea, stabilitatea piețelor și chiar securitatea alimentară europeană. „Producătorii din România sunt expuși la presiuni crescute cauzate de importuri ieftine și de volatilitatea pieței. Fără instrumente de protecție adecvate, riscăm pierderea unei părți importante din capacitatea de producție regională”, avertizează LAPAR.

Spațiu publicitar! Cereți o ofertă!
Ad Image

Organizația propune o serie de măsuri concrete pentru o Politică Agricolă Comună echitabilă, printre care:

Convergența completă a plăților directe până în 2030, pentru toți fermierii europeni;

Protejarea piețelor agricole europene față de importurile care nu respectă standardele UE;

Tratamente diferențiate pentru regiunile sudice și estice, afectate de secetă și aridizare;

Simplificarea accesului la fondurile PAC prin digitalizare și reducerea birocrației;

Mecanisme de cofinanțare adaptate capacității financiare a statelor membre.

„Uniunea Europeană are nevoie de o agricultură puternică în toate regiunile sale, nu doar în nucleul occidental”, a mai declarat Nicu Vasile, solicitând Comisiei Europene să inițieze un dialog real cu organizațiile fermierilor din Est pentru a garanta convergența deplină a PAC până în 2030.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *