De Ziua Națională a României, cinstim memoria celor care, la 1 Decembrie 1918, au visat și au decis o țară unită, puternică și demnă. La Alba Iulia, împreună cu românii din toate provinciile istorice, și comunitățile rutenilor din Maramureș și Bucovina au susținut, cu loialitate și curaj,
Unirea integrală a acestor regiuni cu România. Chiar dacă realitățile geopolitice ale vremii au făcut ca jumătate din Maramureș și jumătate din Bucovina să rămână dincolo de hotarele țării, spiritul Unirii a rămas viu în sufletul oamenilor.
Astăzi, onorăm sacrificiul și credința celor care au crezut în România Mare și reafirmăm angajamentul nostru pentru păstrarea identității, culturii și demnității tuturor comunităților istorice din jurul granițelor.
La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor, de aici și de pretutindeni!


