Declinul regimului ayatollahilor din Iran. Ce urmează?
Mișcarea de protest din Iran câștigă tot mai multă putere și determinare, cu o vastă masă de nemulțumiți care se mobilizează.
Această mișcare a început în Marele Bazar, unde a fost răsturnată monarhia lui Reza Pahlavi în urmă cu peste 45 de ani. Negustorii, care până de curând sprijineau regimul ayatollahilor, și-au schimbat acum radical poziția din cauza stării economice dramatice a țării. Aceasta a fost sever afectată de sancțiunile internaționale, provocate de ambiția Teheranului de a deveni o putere nucleară, provocând îngrijorare în rândul vecinilor și al comunității internaționale.
Potrivit unui raport recent al Băncii Mondiale, Iranul „a pierdut un deceniu de creștere economică datorită embargoului impus de Occident asupra vânzărilor de petrol și a regimului sancțiunilor… În deceniul trecut, aproximativ 10 milioane de iranieni au ajuns sub limita sărăciei. Între 2011 și 2020, proporția iranienilor care trăiau sub pragul sărăciei a crescut de la 20% la 28%. În plus, la ora actuală, 40% dintre iranieni sunt vulnerabili de a ajunge săraci, comparativ cu 2011, când 10% din populație riscau să devină săraci.”
Amenințările și măsurile represive luate de guvern împotriva demonstranților s-au soldat, până la 10 ianuarie, cu peste 100 de morți, sute de răniți și arestați. Aceste acțiuni reflectă dorința regimului de a se menține la putere cu orice preț, având la dispoziție forțele armate, inclusiv Gărzile Revoluționare. Există indicii că oficialitățile iraniene, temându-se de o posibilă răsturnare a regimului, pregătesc planuri de evadare.
De exemplu, au fost observate avioane de transport rusești aterizând la Teheran, probabil aducând arme. Unele surse afirmă că oficiali iranieni au solicitat vize franceze pentru membrii de familie, inclusiv pentru Mohamed Bagher Ghalibaf și nepotul lui Hassan Rouhani. Se speculează că liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ar avea un plan B de a fugi din țară, dacă forțele de securitate nu reușesc să suprime protestele sau dacă mulți apropiați ar începe să-l părăsească.
„Planul B este pentru Khamenei și cercul lui foarte apropiat, precum și pentru familia sa, inclusiv fiul său și moștenitorul lui prezumtiv, Mojtaba”, a declarat o sursă din cadrul organelor de informații pentru cotidianul The Times. Se sugerează că Khamenei ar putea fugi la Moscova, similar cu liderul sirian Bashar al-Assad, însă unii experți consideră că ayatollahul nu va părăsi țara, preferând să moară în Iran.
Pe măsură ce mișcările de protest se intensifică, autoritățile iraniene se acuză reciproc și blamează Occidentul, în special SUA și Israelul, pentru incitarea la violență. Regimul lui Khamenei a trecut prin mai multe crize de legitimitate de-a lungul istoriei sale, dar acum tot mai mulți iranieni cer nu doar o viață mai bună, ci și o schimbare de regim.
Cu ce va fi înlocuit actualul regim? Există o diversitate largă de grupuri de opoziție, de la naționaliști și monarhiști la islamiști de diferite orientări. Totuși, majoritatea acestor grupuri nu sunt democratice și opoziția este fracturată, fără o conducere unitară, iar multe dintre ele se află în exil, având aspirații diferite față de cele ale demonstranților.
Un sondaj din decembrie 2023, realizat de institutul olandez Gamaan, arată că din 158.000 de iranieni chestionați, 81% resping Republica Islamică, 28% ar prefera o republică prezidențială, 12% una parlamentară, iar 22% o monarhie constituțională. Deși protestatarii obțin succese, lipsa liderilor și a unui program comun rămâne o problemă majoră. În acest context, se discută tot mai mult despre Reza Pahlavi, fiul ultimului monarh al Iranului, care ar putea avea o anumită popularitate și îndeamnă la continuarea demonstrațiilor.
Statele Unite ar putea juca un rol semnificativ în schimbările din Iran, dar rămân indecise cu privire la intervenția în aceste evenimente. Anumiți reprezentanți ai opoziției doresc ca Occidentul să sprijine mișcările de protest fără a interveni direct. Analiștii nu exclud o soluție americană similară cu cea din Venezuela, care ar păstra o mare parte din structurile statului și ar colabora cu Washingtonul.
Deși prăbușirea regimului ayatollahilor nu este iminentă, este greu de crezut că va putea fi amânată mult timp. O schimbare fundamentală sau o prăbușire completă a regimului ar necesita o opoziție mai bine organizată și coeziune internă între elite, în plus față de o serie de factori externi care să joace în aceeași direcție. Chiar dacă protestatarii reușesc să obțină o victorie, o nouă conducere s-ar confrunta cu obstacole majore.
Întrebările care se ridică sunt numeroase: unde se va plasa noul Iran? Va schimba doar regimul intern sau și alianțele? Va renunța la colaborarea cu Rusia și China și la poziția sa profund antiisraeliană? Pentru a îmbunătăți nivelul de trai al populației, care este cauza principală a protestelor, ar trebui să scape de sancțiuni, ceea ce ar implica renunțarea la ambițiosul program nuclear și la rolul de putere regională. Cum vor reacționa statele arabe din Golf și Israelul, inamicii tradiționali ai Teheranului, la noua orientare a țării? Dificultățile întâmpinate de Siria în procesul de schimbare oferă un exemplu relevant. Aceste întrebări rămân fără răspuns.
