Ionuț Moșteanu explică de ce drona rusească din Vaslui nu a fost doborâtă
Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a discutat despre drona rusească ajunsă în spațiul aerian al României, care a căzut în curtea unui localnic din județul Vaslui.
Ionuț Moșteanu a explicat că drona nu a fost doborâtă deoarece nu a putut fi țintită pe radarul avionului, ceea ce a împiedicat piloții să o lovească cu racheta. Ministrul a menționat că a discutat cu piloții germani care au avut contact vizual cu drona. Aceștia i-au explicat dificultățile întâmpinate în identificarea dronei pe radar.
„Mi-au explicat și dânșii cât de complicat este să prinzi pe radarul avionului, să fii sigur că drona este cea prinsă și să poți trage în siguranță cu o rachetă”, a afirmat Ionuț Moșteanu.
Moșteanu a vizitat Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” pentru un eveniment organizat de trupele armate americane staționate în România. El a reiterat că piloții germani au decis să nu doboare drona rusească din cauza dificultăților tehnice întâmpinate.
„Am vorbit chiar cu piloții germani astăzi, fiind la Kogălniceanu pentru întâlnirea cu aliații americani, am profitat de moment să discut cu piloții germani care au fost în misiunea de poliție aeriană dimineața. Astea sunt provocările pe care nu le avem doar noi, le-au avut și polonezii și le au și alții”, a adăugat oficialul.
Ministrul a explicat că a semnat un ordin prin care aprobarea de doborâre a dronelor este dată de comandantul operațiunii. „Piloții au avut aprobarea de la comandantul operațiunii pentru a doborî.”
Moșteanu a subliniat că nu a fost necesară o aprobată politică pentru acțiunile piloților. „Aprobarea de a trage în drona aceea este dată de comandantul operațiunii, comandantul militar – și așa este normal să fie, pentru că ei, militarii implicați în operațiune, au toate datele în timp real.”
Ministrul a adăugat că piloții nu au reușit să prindă drona pe radar, ceea ce a făcut imposibilă o lovitură sigură. „Dobrogea e o zonă cu multe inconvenientele radarului.”


