Interpretări artistice ale conceptului de „precaritate”
Contractul de muncă reprezintă o ancoră în vremuri dificile pentru lucrătorii din cultură. Potrivit raportului „Re:Form – Munca în cultură 2025”, 75% dintre salariați sunt angajați la stat, iar 45% dintre respondenți se află în aceeași situație. Aceștia primesc salarii mici, dar sigure.
Munca artistică și de producție culturală este prost plătită, iar uneori nu este plătită deloc. 5,9% dintre participanții la cercetare nu depășesc plafonul pentru contribuțiile obligatorii de asigurări de sănătate, iar accesul la pensie este inexistent. Satisfacția și starea de bine profesională sunt, de asemenea, scăzute.
Raportul, realizat de sociologul Cristian Pop de la Universitatea Babeș-Bolyai, Rarița Zbranca și Lorena Copil de la Centrul Cultural Clujean (CCC), arată o situație mai stabilă comparativ cu 2022 și 2018. Totuși, artiștii și lucrătorii culturali continuă să se afle în diverse stadii de precariat în ceea ce privește protecția socială.
De obicei, chiar dacă sunt angajați pe perioadă nedeterminată, aceștia combină diverse surse de venit. Mulți funcționează ca societăți cu un singur acționar, care oferă puțină protecție socială. Această îmbinare a activităților se datorează, pe de o parte, senzației de incertitudine financiară și socială, iar pe de altă parte, dorinței de autonomie profesională.
În ceea ce privește negocierea contractelor, raportul subliniază că aceasta este foarte rară. Semnarea contractului poate avea loc după începerea sau finalizarea lucrului, ceea ce afectează ideea de negociere. Aceasta evidențiază precaritatea muncii culturale și inegalitatea dintre lucrătorii culturali și cei cu care încheie contracte.
Un aspect important este prevalența formelor juridice „antreprenoriale” în mediul cultural. Există o presiune din partea angajatorilor, iar aceste forme sunt percepute ca fiind cele mai „ieftine” din punct de vedere fiscal. Totuși, aceasta vine cu un cost pe termen lung, deoarece lipsesc instrumentele de protecție socială.
Raportul abordează și starea de bine a lucrătorilor culturali, fiind singura cercetare pe acest subiect în România. Rezultatele arată un sentiment crescut de neîmplinire și o scădere a capitalului simbolic, care nu se traduce în capital material. Există o dorință periodică de a renunța la activitatea culturală. Cei mai mulți au un indice de bunăstare mai ridicat dacă au o viață paralelă în sectoare non-culturale.
Autorii raportului propun „elaborarea și implementarea de măsuri care să susțină sănătatea fizică și mintală a lucrătorilor culturali”. Aceste măsuri includ programe de conștientizare și acces la spații sigure și regenerative. De asemenea, se sugerează testarea și dezvoltarea de modele de lucru sustenabile, comunitare, bazate pe grijă reciprocă, solidaritate și echilibru între viața profesională și cea personală.
