Descoperire de instalații improvizate la rețelele de energie și gaze din Neamț
Acțiunea a avut loc miercuri, când echipele de control au verificat peste 200 de branșamente la rețeaua de energie electrică și de gaze naturale.
Scopul intervenției a fost depistarea persoanelor care folosesc metode ilegale pentru a evita plata consumului real. În cadrul inspecțiilor efectuate la fața locului, s-a constatat existența a 44 de instalații improvizate.
Imediat după descoperirea acestor nereguli, au fost întocmite acte de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de executare sau folosire a unor instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea ori pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
Documentele au fost înaintate organelor de urmărire penală competente.
Verificările au fost realizate de efective ale Jandarmeriei Neamț și ale Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, împreună cu reprezentanți ai companiei Delgaz Grid.

