Incendiu la biserica din Hunedoara provocat de o lumânare aprinsă
Două echipaje ale ISU Hunedoara au intervenit la biserica din localitatea Peșteana, comuna Densuș, unde a izbucnit un incendiu din cauza unei lumânări aprinse, lăsate nesupravegheate.
La sosirea pompierilor, ardeau mocnit un obiect de mobilier din lemn și mocheta din jurul acestuia, pe o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați. Lăcașul de cult a fost inundat de fum dens.
Pompierii au lichidat incendiul și au ventilat interiorul bisericii. Din fericire, în urma evenimentului, nu au existat victime.

