Ilie Bolojan anunță noi zboruri pentru românii din Orientul Mijlociu spre casă, în siguranță

3 Min Citire

Ilie Bolojan anunță organizarea unor noi zboruri pentru repatrierea românilor din Orientul Mijlociu în condiții de siguranță

Ilie Bolojan a declarat sâmbătă seară că autoritățile lucrează intens pentru organizarea unor noi curse care să permită românilor din Orientul Mijlociu să revină în țară în siguranță.

La începutul săptămânii viitoare sunt planificate două zboruri prin Oman, iar Emiratele Arabe Unite au confirmat creșterea numărului de curse comerciale către București, în funcție de condițiile de securitate.

Totodată, echipele de asistență consulară au fost suplimentate.

„Înțeleg nerăbdarea și îngrijorarea celor care doresc să revină în țară, precum și neliniștea familiilor lor. Facem tot ce este posibil pentru ca românii să ajungă acasă în siguranță, cât mai curând”, a transmis Ilie Bolojan, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Publicitate
Ad Image

Premierul a explicat că Guvernul României tratează, în această perioadă, cu prioritate situația cetățenilor rămași în zonele de conflict din Orientul Mijlociu.

„Până în acest moment, prin zboruri de repatriere asistată și prin Mecanismul European de Protecție Civilă, au fost aduși în țară peste 1000 de cetățeni români. Pe măsură ce situația de securitate permite, organizăm noi acțiuni pentru evacuarea celor aflați în zonele afectate. Sunt în pregătire operațională avansată alte zboruri în următoarele zile, fie în cooperare europeană, fie zboruri charter de repatriere asistată, contra cost. La începutul săptămânii viitoare sunt programate două curse prin Oman”, a adăugat Ilie Bolojan.

El a spus că România continuă colaborarea cu celelalte state membre ale Uniunii Europene pentru a facilita îmbarcarea cetățenilor români pe zborurile organizate de acestea.

„Zborurile de evacuare susținute din bugetul public și din fonduri europene, destinate în special categoriilor vulnerabile, pot acoperi doar o parte din nevoia totală de repatriere. De aceea, lucrăm și pentru sporirea numărului de curse comerciale sigure prin care cetățenii să poată reveni în țară”, a precizat Bolojan.

Premierul a explicat, de asemenea, că autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat că, începând de săptămâna viitoare, vor crește numărul de zboruri comerciale zilnice către București, în funcție de condițiile de securitate.

În paralel, au fost introduse cereri pentru culoare de zbor pe aeroportul din Dubai, pentru companiile care au transportat turiști români prin agenții de turism.

„Echipele de asistență consulară au fost suplimentate. Mulțumesc Ministerului Afacerilor Externe, personalului consular, ambasadelor și tuturor celor implicați în sprijinirea și repatrierea românilor. Înțeleg nerăbdarea și îngrijorarea celor care doresc să revină în țară, precum și neliniștea familiilor lor. Facem tot ce este posibil pentru ca românii să ajungă acasă în siguranță, cât mai curând și în condiții sigure”, a declarat Ilie Bolojan.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *