Guvernul a redus impozitele pentru persoanele cu dizabilități și clădirile vechi
Persoanele cu handicap grav sau accentuat și reprezentanții lor legali beneficiază de reduceri semnificative la impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, conform actului normativ.
În cazul clădirilor și terenurilor, persoanele cu handicap grav primesc o reducere de 50% pentru clădirea folosită ca domiciliu și terenul aferent, pe perioada îngrijirii și supravegherii. Cei cu handicap accentuat beneficiază de o reducere de 25% pentru clădirea folosită ca domiciliu și terenul aferent.
Reducerea se aplică pentru întreaga clădire și teren deținute în comun cu soțul/soția. Dacă o parte din proprietate aparține unor terți, reducerea nu se aplică pentru cota acestora.
Referitor la mijloacele de transport cu capacitate cilindrică sub 2000 cmc, reducerea se acordă pe baza documentelor justificative valabile la 31 decembrie a anului fiscal anterior și se aplică începând cu luna următoare depunerii acestora.
De reducerea taxelor și impozitelor locale în cotele stabilite de Guvern vor beneficia peste 70% din totalul persoanelor cu dizabilități din România.
Ordonanța stabilește cote de reducere pentru clădirile vechi, în funcție de vechimea acestora la 1 ianuarie a anului fiscal de referință.
În cazul lucrărilor de renovare majoră, anul finalizării se actualizează, dacă valoarea clădirii crește cu cel puțin 50%, incluzând intervenții asupra structurii și îmbunătățirea performanței energetice sau calității arhitectural-ambientale.
Autoritățile locale pot reduce cotele adiționale la impozitele și taxele locale în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, dar nu sub cota standard prevăzută de lege. Sumele plătite în plus vor fi regularizate sau restituite conform legislației.
Baze sportive construite de terți și administrate de asociații sau fundații pot fi scutite de impozite și taxe locale, până la 5% din impozitele și taxele încasate anterior, prin decizie a autorităților locale.

