Guvernul a lansat proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, pensionarii speciali fiind scutiți

Autor:
2 Min Citire

Guvernul a lansat proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat, pensionarii speciali fiind scutiți

Ministerul Muncii a publicat, luni, proiectul de lege care interzice cumularea pensiei cu salariul la stat. Modificările vizează doar categoria pensiilor speciale și nu se aplică pentru profesori și medici. Excepțiile îi vizează pe parlamentari, judecătorii CCR și șefii celor mai importante instituții ale statului.

Conform proiectului, angajații din sectorul public care îndeplinesc vârsta de pensionare își vor putea continua activitatea, până la 70 de ani, doar cu acordul angajatorului. Angajații la stat cu pensii contributive pot munci până la această vârstă.

„Personalul plătit din fonduri publice, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice […] poate continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”, se arată în proiectul de act normativ.

Pensionarii cu pensii speciale sau militare care aleg să rămână în activitate după vârsta de pensionare vor primi, pe lângă salariu, doar 15% din pensie. „Persoanele prevăzute la alin. (1), beneficiare de o pensie de serviciu, respectiv pensie stabilită în sistem militar, pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%”, prevede proiectul.

Spațiu publicitar! Cereți o ofertă!
Ad Image

Modificările nu se vor aplica și pentru mandatele parlamentarilor, judecătorilor CCR, celor de la Curtea de Conturi sau altor instituții din subordinea Parlamentului. „Prin excepție de la prevederile alin. (1)–(3), persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcții […] pot cumula pensia cu salariul pe perioada exercitării mandatului.”

Forma inițială a Ministerului Muncii nu limita cumulul pensie-salariu doar la beneficiarii pensiilor speciale. Propunerea inițială îi viza pe toți angajații din sistemul bugetar, cu excepția șefilor de instituții menționați anterior. Premierul Ilie Bolojan a declarat că inițiativa urmează să fie modificată astfel încât să vizeze doar pensiile necontributive și să nu se aplice pentru profesori și medici.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *