Florin Cîțu: România rămâne pe primul loc în UE la inflație, critică guvernul

1 Min Citire

Florin Cîțu: România continuă să fie lideră în UE la inflație și critică Guvernul

Fostul premier și ministru de Finanțe, Florin Cîțu, a criticat miercuri, într-o postare pe Facebook, evoluția inflației din România, acuzând Guvernul că afectează puterea de cumpărare a populației și economia.

„We’re still number one!!! Și în februarie, România rămâne pe locul 1 în UE la inflație. Peste 8%, adică de aproape 4 ori media UE.”, a scris Florin Cîțu, făcând referire la poziția României în clasamentul european al inflației.

Cîțu consideră că actuala situație privind inflația este rezultatul politicilor guvernamentale și susține că acestea afectează consumul.

„Încă o dovadă că războiul guvernului cu consumul merge mai departe. Și, trebuie să recunoaștem, aici chiar livrează: guvernul a declarat război consumului și se ține de cuvânt.”, a declarat fostul premier.

Publicitate
Ad Image

Efectele inflației se resimt direct asupra nivelului de trai al populației, adaugă Florin Cîțu.

„Sărăcirea prin inflație merge ceas.”, a scris acesta.

El a ridicat și o problemă legată de impactul asupra economiei și mediului de afaceri, spunând că scăderea consumului poate afecta companiile românești.

„Doar că, la final, rămâne întrebarea simplă: cine mai cumpără ce produc companiile românești?”

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *