Fiul fostului ministru al Justiției, acuzat de hărțuire sexuală, suspendat de la predare
Facultatea de Drept din Iași a decis retragerea temporară a lectorului Alexandru Toader din activitățile didactice, până la lămurirea acuzațiilor de hărțuire sexuală formulate de două studente.
Decizia a fost luată luni de conducerea instituției, după apariția informațiilor în presă. Consiliul Facultății de Drept s-a reunit și a votat în unanimitate suspendarea lui Alexandru Toader de la cursuri și evaluări.
Într-un comunicat oficial, conducerea facultății a menționat: «În ședința Consiliului Facultății din data de 24.11.2025, ora 14.30, în unanimitate de voturi a fost adoptată recomandarea ca dl. lector univ. dr. Alexandru Ionuț Toader să se abțină, în condițiile prevăzute de lege, de la efectuarea oricăror activități didactice și de evaluare a studenților până la clarificarea situației semnalate în mass-media».
Reprezentanții facultății au îndemnat studenții să semnaleze orice abatere de la normele universitare, inclusiv hărțuirea sexuală sau comportamente similare.
Comisia de Etică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” s-a autosesizat și a început o anchetă internă asupra cazului. Președintele comisiei, Daniel Atasiei, a declarat: «Vom investiga acuzațiile respective cu instrumentele pe care le are Comisia de Etică, pentru a putea apoi, pe baza probelor, să stabilim ceea ce s-a întâmplat și, dacă este cazul, să constatăm abaterile și să aplicăm sancțiunile de rigoare».
Polițiștii ieșeni au început verificări după un articol publicat în Reporter de Iași, în care Alexandru Toader este acuzat de hărțuire. Inspectoratul Județean a precizat că autoritățile s-au sesizat din oficiu și analizează situația «pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun».
Una dintre studente a relatat că a acceptat avansurile lui Alexandru Toader și a descris două episoade, unul în biroul facultății și altul în biroul notarial al acestuia. Cele două tinere au susținut că lectorul le-ar fi abordat după nepromovarea examenului din prima sesiune și au afirmat că există și alte cazuri asemănătoare în facultate.


