Filmele românești programate pentru 2025 (II)
Continuăm analiza filmelor românești din 2025 cu o observație mai puțin populară: deși literatura română contemporană ar putea oferi o varietate de estetică și stiluri, adaptările cinematografice inspirate din lucrările autorilor români activi sunt destul de rare.
Un exemplu de excepție este filmul „Soldații. Poveste din Ferentari”, care a avut parte de o primire pozitivă, dar a generat și controverse. Când un roman devine popular, cititorii își formează o legătură emoțională puternică, ceea ce poate fi benefic pentru literatura ca formă de artă. Atunci când o adaptare nu corespunde așteptărilor, reacțiile sunt adesea de dezamăgire și trădare față de original. Christian Metz a subliniat în „Semnificantul imaginar” că vizionarea unei adaptări presupune confruntarea cu viziunea altcuiva, ceea ce poate duce la o pierdere a modului personal în care am perceput romanul. În sprijinul ideii de adaptare cinematografică, Bazin a afirmat că „adevărata fidelitate față de tonul romancierului reclamă un fel de inversiune a violenței textului”.
Critica adusă filmului „Interior zero” subliniază „ambiția artistică și auteurismul de dragul auteurismului”, sugerând că filmul, deși avea potențial, avea nevoie de o structură mai bine definită. Popularitatea romanului „Interior zero” de Lavinia Braniște a generat așteptări pentru o adaptare fidelă, însă Bazin a argumentat că adaptarea nu este sinonimă cu fidelitatea. Chiar și filmele considerate „fidel” nu sunt neapărat echivalente cu materialul-sursă. Adaptarea ar trebui să fie o creație de sine stătătoare, născută din roman, dar distinctă de acesta.
În ceea ce privește filmul „Interior zero”, efortul echipei conduse de Eugen Jebeleanu, cu Ioana Moraru la scenariu și Marius Panduru la imagine, merită apreciat pentru curajul său de a experimenta. Alegerea de a interpreta rolul Cristinei cu trei actrițe diferite aduce un element teatral în cinematografie, reflectând stilul inovator al regizorului. Jebeleanu adoptă tehnici care dezvăluie procesul de realizare a filmului, ceea ce deschide o discuție despre natura adaptării ca formă de distanțare de opera-sursă.
„Ink Wash”, debutul în lungmetraj al regizoarei și scenaristei Sarra Tsorakidis, prezintă povestea Lenei, o artistă vizuală care, după o despărțire, acceptă o comandă artistică într-o zonă izolată. Relația cu fostul partener este explorată printr-o întâlnire post-vernisaj, iar criza se complică atunci când Lena află despre noua iubită a acestuia, care este însărcinată. Filmul se mută într-un cadru natural, unde Lena se confruntă cu eșecul relației sale. Interpretarea Ilincăi Hărnuț este remarcabilă, iar compozițiile vizuale sunt bine realizate, dar filmul nu explorează suficient direcția thriller, revenind adesea la dificultățile personale ale Lenei.
„Dinți de lapte”, regizat de Mihai Mincan, se dovedește a fi o surpriză plăcută, concentrându-se pe sfârșitul comunismului, printr-o poveste despre dispariția unei fetițe în 1989, timpul tumultuos al tranziției. Filmul ilustrează impactul acestei pierderi asupra familiei, cu interpretări excelente din partea actorilor. Deși tropul dispariției nu este nou, „Dinți de lapte” se distinge prin modul în care personajele se confruntă cu această situație și prin stilul vizual inspirat al imaginii. Abordarea realismului este abandonată în a doua parte a filmului, sugerând evenimentele violente care au urmat căderii comunismului.
Alături de „Kontinental ’25”, „Dinți de lapte” se numără printre cele mai interesante filme lansate în 2025. Anul acesta a marcat, de asemenea, 20 de ani de la apariția filmului „Moartea domnului Lăzărescu”, un moment important în evoluția Noului Cinema Românesc. Cinematografia românească continuă să se dezvolte, explorând estetici diverse, de la filme de gen, la experiment și realism magic, ceea ce prezintă un viitor promițător pentru filmul românesc.
