Elon Musk susține că în SUA a început un nou război civil
O publicație pro Maga a publicat ieri o analiză pe platforma X în care explică, folosind referințe istorice, cum se desfășoară protestele din Minneapolis care au dat peste cap establishment-ul american.
„Este timpul să acceptăm că Războiul Civil 2.0 a început deja”, este titlul analizei conservatoare. Iar miliardarul Elon Musk a reacționat: „așa se simte”.
ZeroHedge acuză stânga americană de susținerea protestelor anti – ICE și consideră că „planul se bazează în mare măsură pe lipsa de acțiune din partea patrioților”.
„De fapt, Războiul Civil 2.0 a declanșat deja sub forma unei insurecții de extremă stânga bine finanțate, la fel ca ceea ce s-a întâmplat în Rusia din 1917”, consideră publicația.
„Lipsa unei organizări conservatoare ca răspuns a fost mai puțin impresionantă. (…) Ne apropiem de punctul fără întoarcere. (…) Activiștii sunt finanțați într-un carusel masiv de ONG-uri ascunși în spatele altor ONG-uri. Aceștia sunt coordonați de servere Discord online ascunse. Primesc ordine și împărtășesc informații pe teren prin chat-uri criptate Signal. Sunt antrenați pentru agitație și perturbare a situației prin întâlniri online anonime conduse de coordonatori de activiști sub acoperire. Au participat la atacuri violente asupra agenților ICE în sute, dacă nu mii de ocazii, iar puțini dintre ei sunt vreodată urmăriți penal. Acesta nu este comportamentul unei mișcări de protest la nivel local, ci este comportamentul unei armate de agenți sub acoperire cu protecții speciale.
Este important să înțelegem că „protestele” sunt de fapt o campanie de gherilă extrem de coordonată – nu sunt cetățeni sinceri care își exercită drepturile civile. Deocamdată, motivația lor declarată este de a opri deportările migranților ilegali, dar aceasta este doar o scuză pentru insurgența lor. Dacă ICE ar opri operațiunile mâine, activiștii plătiți ar fabrica pur și simplu o altă justificare pentru a sfâșia țara”, consideră ZeroHedge.
Analiștii apropiați Maga cred că închiderea ONG-urilor apropiate de Partidul Democrat nu reprezintă o soluție pentru că ele sunt protejate de personalitatea corporativă și au aceleași drepturi constituționale ca și cetățenii individuali.
„Chiar dacă Trump ar folosi Legea Insurecției și ar desfășura armata, nu ar exista suficiente trupe pentru a bloca mai mult de câteva orașe americane. Cei care speră că legea marțială va rezolva problema se amăgesc singuri. Totul va fi decis de conservatorii obișnuiți”, concluzionează outletul ZeroHedge.

