Eforturile lui Trump în Venezuela se ciocnesc de realitățile dure ale gigantilor energetici americani

Capturea dramatică a președintelui venezuelean Nicolás Maduro a oferit lui Donald Trump o oportunitate strategică rară — una care ar putea remodela industria petrolieră crăpată a Venezuelei, redirecționa fluxurile globale de țiței și slăbi influența pe care rivalii precum Rusia, China și Iran o au în emisfera vestică.

Însă deblocarea celor mai mari rezerve de petrol din lume nu va fi ușoară. Ani de turbulențe politice, sancțiuni și prăbușirea infrastructurii înseamnă că companiile energetice americane se confruntă cu riscuri mari — iar orice recuperare a producției ar necesita timp, capital și stabilitate politică susținută.

Trump și CEO-ii din domeniul energiei trebuie să abordeze trei provocări esențiale pentru a valorifica oportunitățile.

1. Venezuela deține rezerve imense de petrol, dar producția rămâne sever restricționată.

Venezuela, o țară de aproape două ori mai mare decât California, se află deasupra unei bogății extraordinare. Cu peste 300 de miliarde de barili de rezerve dovedite de petrol, Venezuela deține mai mult țiței decât giganții energetici consacrați precum Arabia Saudită, Iran și Kuweit. Rezervele din această țară latino-americană sunt aproape de patru ori mai mari decât cele ale Statelor Unite.

Odată un producător major de petrol, țara pompa aproximativ 3,5 milioane de barili pe zi la sfârșitul anilor 1990. De atunci, industria sa petrolieră a suferit o deteriorare severă, producția scăzând la aproximativ 800.000 de barili pe zi, conform firmei de analiză energetică Kpler.

Un motiv principal: o mare parte din petrolul Venezuelei este greu și costisitor de extras. Rezervele țării sunt dominate de țiței greu și extra-greu, care sunt costisitoare de extras și depind de echipamente și capacități de rafinare specializate, care s-au deteriorat după ani de subinvestiții, sancțiuni americane și instabilitate politică.

Din dinamicile similare s-au desfășurat în țări precum Iran și Libia, unde turbulențele, dificultățile financiare și infrastructura în ruină au menținut mari rezerve blocate sub pământ. Ca urmare, reluarea operațiunilor ar necesita un timp semnificativ, capital și expertiză tehnică, cu orice creștere a producției probabil să fie graduală, nu imediată.

2. Riscurile politice rămân o preocupare majoră pentru companiile energetice americane.

Venezuela s-a confruntat cu ani de instabilitate politică marcată de lupte pentru putere, alegeri contestate și turbulențe economice. Zeci de ani de instabilitate politică, reglementări fluctuante și sancțiuni americane au făcut din Venezuela un mediu cu risc ridicat pentru investițiile pe termen lung.

Această situație își are originea în mijlocul anilor 2000, când Hugo Chávez a remodelat relația Venezuelei cu companiile internaționale de energie prin întărirea controlului statului asupra industriei petroliere. Între 2004 și 2007, Chávez a forțat companiile străine să renegocieze contractele cu guvernul. Noile condiții au redus semnificativ rolul și profiturile firmelor private, întărind compania petrolieră de stat a Venezuelei, Petróleos de Venezuela, S.A. (PDVSA).

Această mișcare a determinat plecarea unor mari companii petroliere din întreaga lume. ExxonMobil și ConocoPhillips au părăsit Venezuela în 2007 și au intentat ulterior acțiuni în instanțele de arbitraj internațional împotriva guvernului. Aceste instanțe au decis în favoarea companiilor, ordonând Venezuelei să plătească lui ConocoPhillips mai mult de 10 miliarde de dolari și lui ExxonMobil mai mult de 1 miliard de dolari. Țara, aflată în dificultate financiară, a plătit doar o fracțiune din aceste sume.

Această istorie plutește deasupra propunerii recente a lui Trump. Trump a declarat sâmbătă că va căuta să revitalizeze acest bine odată proeminent, mobilizând investiții din partea marilor companii energetice americane. „Vom avea companiile petroliere mari din Statele Unite să vină, să cheltuie miliarde de dolari, să repare infrastructura petrolieră grav deteriorată și să înceapă să câștige bani pentru țară”, a spus Trump în cadrul unei conferințe de presă la Mar-a-Lago.

Rămâne neclar dacă companiile energetice americane sunt pregătite să facă acest lucru. Firmele americane nu au spus încă dacă intenționează să revină în Venezuela pentru a reînvia o industrie petrolieră distrusă de ani de neglijare.

Chevron, singura mare companie petrolieră americană care operează în Venezuela, a declarat într-un comunicat că respectă „legi și reglementări relevante”. Un purtător de cuvânt al Chevron a adăugat că compania „rămâne concentrată pe siguranța și bunăstarea angajaților noștri, precum și pe integritatea activelor noastre”.

ConocoPhillips a declarat că monitorizează evenimentele din Venezuela, precum și „implicațiile potențiale asupra ofertei și stabilității globale de energie”. „Ar fi prematur să speculăm asupra oricăror activități sau investiții viitoare”, a spus un purtător de cuvânt.

ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră americană, nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

3. Această inițiativă reflectă un efort mai amplu de a valorifica energia pentru influență geopolitică.

Președintele rus Vladimir Putin a fost un aliat apropiat al lui Nicolás Maduro. Pe măsură ce companiile americane și europene s-au retras din Venezuela, Rusia, China și Iran și-au extins influența în sectorul energetic al țării, folosind finanțare, transporturi de combustibil și suport tehnic pentru a-și menține influența.

Această schimbare a remodelat și modul în care se tranzacționează petrolul venezuelean. Sancțiunile au alimentat apariția așa-numitelor „nave fantomă”, petroliere anodine care dezactivează sistemele de urmărire pentru a transporta în tăcere țițeiul venezuelean către cumpărători străini în afara piețelor tradiționale. Comerțul opac a redus transparența fluxurilor globale de petrol, ajutând Caracas să mențină exporturile în ciuda izolării financiare.

Pentru administrația Trump, rezultatul a subliniat o compunere incomodă: restricționarea accesului la piețele americane poate limita veniturile guvernelor sancționate, dar le poate împinge și mai adânc în orbita rivalilor strategici, transformând politica energetică într-o linie de front a competiției geopolitice.