Dosarul lui Ioan Neculaie: afacerist condamnat la 10 ani de închisoare

Autor:
3 Min Citire

Dosarul lui Ioan Neculaie: afacerist condamnat la 10 ani de închisoare

Afaceristul Ioan Neculaie, fostul patron al echipei de fotbal FC Brașov, a fost condamnat vineri la 10 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Soluția nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. Aceasta vine în dosarul vechi de aproape zece ani, care a ajuns pe rolul instanței din Brașov în 2021.

Instanța l-a condamnat pe inculpatul Ioan Neculaie la pedeapsa de 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sub forma omisiunii, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, dacă s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 de euro, în formă continuată (8 acte materiale).

Instanța a stabilit și o pedeapsă complementară: interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice altă funcție a statului. De asemenea, i se interzice dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale pentru o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei privative de libertate.

Din pedeapsa lui Neculaie, instanța „deduce duratele reținerii din data de 28 ianuarie 2016 și arestării preventive din 8 februarie 2016 până la 8 martie 2016 inclusiv”. Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea civilă exercitată de statul român, prin ANAF, și îi impune inculpatului plata în solidar „a sumei de 18.523.475 de lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul adus bugetului statului, sumă ce se va actualiza începând cu anul 2016, cu valoarea accesoriilor până la data plății efective, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală”.

Spațiu publicitar! Cereți o ofertă!
Ad Image

Ioan Neculaie este acuzat de procurori de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare și spălare de bani. El este acuzat că a înregistrat în contabilitatea FC Brașov tranzacții fictive pentru a obține deducerea de TVA. În 2017, Neculaie a mai fost condamnat de Curtea de Apel Brașov la doi ani de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Decizia pronunțată vineri nu este definitivă și poate fi atacată în apel.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *