Deputata de Timiș Codruța Corcheș a lansat un apel public dur după anunțul emis de U.A.T. Mihai Eminescu, prin care se comunică intenția de „recoltare” a pisicilor și câinilor hoinari, alături de fauna sălbatică. Parlamentarul consideră măsura profund inacceptabilă, periculoasă și lipsită de orice standard moral, avertizând asupra riscurilor majore pentru animale, oameni și comunitate.
În declarația sa, Codruța Corcheș face trimitere la un episod grav petrecut în 2018 și acuză autoritățile că pregătesc repetarea unor practici similare.
„După oroarea din 2018, când vânătorii au împușcat mișelește câinii ciobănești ai familiei Martiniuc din Mihai Eminescu, lăsându-i să moară în chinuri pe pământul lor, autoritățile locale pregătesc ACELAȘI MĂCEL BARBAR!”
Deputata critică ferm anunțul emis de administrația locală, care include satele Ipotești, Baisa, Cervicești, Cucorăni, Manolești, Stâncești și Cătămărăști-Deal, subliniind că folosirea termenului „recoltare” pentru pisici și câini reprezintă o abatere gravă de la orice normă morală și legală.
„Anunțul emis de U.A.T. Mihai Eminescu, comună care include satele Ipotești, Baisa, Cervicești, Cucorăni, Manolești, Stâncești și Cătămărăști-Deal, prin care se comunică «recoltarea» pisicilor și câinilor hoinari, alături de fauna sălbatică, reprezintă un act profund inacceptabil, marcat de cinism și dispreț față de orice formă de viață, lipsit de orice standard moral și de respect elementar pentru ființele vulnerabile.”
În declarația sa, Codruța Corcheș respinge categoric orice asociere a animalelor domestice cu vânatul și atrage atenția asupra implicațiilor extrem de grave ale unei astfel de abordări.
„Pisicile și câinii NU sunt faună sălbatică.
Nu sunt vânat.
Nu pot fi tratați ca obiecte ale unor acțiuni cinegetice.”
Parlamentarul acuză în mod direct includerea animalelor domestice într-o acțiune de „recoltare” realizată de un gestionar cinegetic, indicând suspiciuni grave de ucidere intenționată.
„Includerea lor într-o acțiune de «recoltare», realizată de un gestionar cinegetic – AJVPS Botoșani – este un act de o barbarie revoltătoare, plin de cinism și dispreț total față de viață, ridicând suspiciuni grave de ucidere intenționată a unor animale domestice.”
Deputata subliniază că limbajul utilizat de autoritatea locală nu este accidental și nu poate fi considerat o simplă eroare administrativă.
„Acest limbaj nu este o simplă formulare neinspirată.
Este cinism.
Este dispreț față de viață, în toate formele ei.”
În opinia sa, termenul „recoltare” aparține exclusiv vocabularului cinegetic și folosirea lui în raport cu animale de companie normalizează cruzimea și violența.
„Termenul «recoltare» este specific vânătorii și uciderii, nu protecției animalelor. Folosirea lui în raport cu pisici și câini reprezintă o normalizare a cruzimii și o formă de violență simbolică extrem de periculoasă, care degradează valorile unei comunități întregi.”
Codruța Corcheș avertizează că o astfel de alegere de cuvinte poate conduce la fapte grave și este inadmisibilă într-un stat european în anul 2025.
„Este inadmisibil ca, în anul 2025:
animalele de companie să fie incluse în aceeași categorie cu vânatul;
o autoritate publică locală să utilizeze un limbaj cinegetic pentru ființe domestice;
să se creeze impresia că astfel de practici sunt acceptabile sau normale.”
Pe lângă impactul asupra animalelor, deputata atrage atenția și asupra riscurilor directe pentru siguranța publică, în special în zonele intravilane.
„Desfășurarea unor astfel de acțiuni în teren intravilan, unde pot apărea în orice moment oameni, familii și copii, generează un pericol real pentru siguranța publică. Orice intervenție de acest tip poate conduce la incidente necontrolate, accidente sau răniri.”
De asemenea, parlamentarul semnalează efectele emoționale grave pe care astfel de acțiuni le pot avea asupra copiilor și persoanelor vulnerabile.
„Copiii și persoanele vulnerabile pot fi supuși unei traume severe prin expunerea la acte de violență asupra animalelor, iar o astfel de experiență lasă urme greu de șters la nivelul unei comunități întregi.”
În final, deputata Codruța Corcheș formulează o serie de solicitări publice ferme adresate autorităților locale.
„Solicităm public și ferm:
încetarea imediată a oricărei acțiuni care vizează pisicile și câinii;
clarificarea publică a scopului real al acestui anunț;
asumarea responsabilității morale pentru mesajul transmis și pentru consecințele pe care acesta le poate genera.”
Mesajul se încheie cu un avertisment tranșant privind limbajul administrativ folosit pentru a justifica practici violente.
„Viața nu se «recoltează».
Animalele de companie nu sunt vânat.
Iar cruzimea și pericolul la care sunt supuși oamenii nu pot fi mascate prin limbaj administrativ” transmite Codruța Corcheș.






