Guvernul anunță că decizia instanței în procesul cu Pfizer nu a fost comunicată oficial
Ioana Ene Dogioiu a precizat că decizia instanței nu a fost încă transmisă oficial Guvernului României, deși a fost făcută publică în presă, iar termenul pentru formularea apelului nu a început să curgă.
„Decizia a fost comunicată în presă, dar nu a fost transmisă încă sau cel puțin până în dimineața aceasta. Nu fusese transmisă prin executor judecătoresc statului român. Iar termenul de depunere a apelului curge din momentul acestei notificări oficiale”, a declarat Ioana Ene Dogioiu, precizând că România va avea la dispoziție 30 de zile după ce decizia va fi comunicată oficial.
Ministerul Finanțelor, împreună cu avocați din țară și cu o echipă juridică comună cu statul polonez, se află într-o etapă de evaluare.
„Ministerul de Finanțe evaluează în acest moment ce are de făcut împreună cu avocații atât cei din țară cât și cu echipa de avocați comună cu statul polonez. Dacă e cazul și în ce condiții e cazul și care sunt condițiile unui apel cu șanse. Și în același timp se încearcă o negociere cu compania Pfizer pentru a vedea cum se poate aplica această decizie în cele mai favorabile condiții pentru România”, spune Ioana Ene Dogioiu.
Declarațiile sunt făcute după ce miercuri s-a aflat că atât România, cât și Polonia au pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer. Cele două state, alături de Ungaria au refuzat să mai preia și să plătească toate dozele recomandate în luna mai a anului 2021.
În urma procesului, instanța a dat câștig de cauză companiei, astfel România va avea de achitat în jur de 600 de milioane de euro, iar Polonia, 1.3 miliarde.

