Cuvinte-vedetă și cuvinte-doamne cu voaletă: aplecarea, verb, vorbă și gest
Într-un imaginar „dicționar al valahului călător”, seria a (i se) apleca ar ocupa un loc central, mai ales pentru cei care nu doresc să renunțe la zestrea lor lingvistică, adesea asociată cu gesturi specifice.
Verbul „a apleca” provine din latinescul „applicare”, având sensul de „a pune în legătură, a lega” și se referă la „a schimba poziția verticală prin îndoire spre pământ, a se înclina”. Această acțiune este asociată cu diverse situații: ne aplecăm când salutăm, când respectăm pe cineva sau când suntem supuși din oportunism.
Verbul descrie și obiecte care se îndoaie, dar și acoperișuri improvizate, numite aplecătoare. La polul opus, expresia „se apleacă ziua” este utilizată pentru a semnifica „se înserează”.
Un aspect interesant al verbului „a apleca” este utilizarea sa în limbajul popular pentru „a alăpta”, exemplificat în proverbul „copilul până nu plânge, nu-l apleacă mamă-sa”, evidențiind necesitatea de a cere pentru a primi. Această utilizare se extinde la animale, ca în „apleacă mielul la oaie”, iar „aplecătura” se referă la „oaia care a lepădat”.
Figurat, spunem „a-ți (a)pleca urechea la nevoia cuiva”, semnificând „a asculta nevoia cuiva”, dar și „a accepta un neadevăr sau o bârfa”. De asemenea, „a se apleca” poate însemna „a simți atracție pentru ceva” sau „a se preocupa de ceva”.
Un alt sens interesant al expresiei „a i se apleca” este acela de „a se sătura de un fel de mâncare”, asociat adesea cu senzația de greață. La Șăineanu (1929), se menționează „a avea aplecate” pentru a descrie un corp încovoiat, iar Scriban (1939) explică „a ți se apleca” ca „a-ți strica stomacul de la mâncare”.
Așadar, „a i se apleca cuiva de la mâncare” reflectă o nuanță specifică românilor, legată de „mâncatul cu poftă” și de gestul popular de „tras pe mâini”, un tratament aplicat de un cunoscător. Această practică, deși pare paradoxală, a fost observată și în contexte urbane recente.
Folosim „a i se apleca” și figurat, pentru a descrie o saturație față de o situație sau un comportament, similar cu „a-i ajunge până peste cap”. Această extindere a utilizării cuvintelor și expresiilor legate de mâncare indică o tendință de a percepe realitatea ca pe un festin, unde multe interacțiuni au loc ca într-o gospodărie. Uneori, ne „apleacă”, dar noroc că avem leac.
