Cum funcționează o firmă de recrutare de personal
Tot mai multe companii apelează la firme de recrutare atunci când au nevoie de oameni buni, iar acest lucru nu ţine doar de lipsa timpului. Recrutarea a devenit un proces complex, în care contează găsirea persoanei potrivite, iar o firmă de recrutare face exact acest lucru pentru că se pune în locul companiei, înţelege ce profil caută şi livrează oamenii care se potrivesc cel mai bine.
Deşi pentru neiniţiaţi activitatea de recrutare pare simplă, aceasta este bine structurată, iar rolul unei firme de recrutare merge mult dincolo de a trimite câteva CV-uri. Află mai multe în rândurile care urmează!
O firmă de recrutare funcţionează ca un partener extern pentru companii, care preia partea de căutare, evaluare şi selecţie a candidaţilor. Deşi poate părea simplu, procesul are mai multe etape, printre care analiza nevoilor clientului, definirea profilului, identificarea canalelor potrivite, evaluarea tehnică şi psihologică, propunerea candidaţilor finali şi susţinerea părţilor în procesul de angajare.
Firma de recrutare înlocuieşte orele pe care o companie le-ar petrece citind CV-uri, răspunzând la întrebări, organizând interviuri şi verificând recomandări. În acelaşi timp, oferă o perspectivă obiectivă deoarece un recrutor experimentat ştie să citească dincolo de experienţa scrisă în CV şi sesizează imediat detalii care pot decide succesul sau eşecul unei angajări.
Procesul porneşte mereu de la o discuţie în care recrutorul înţelege ce caută organizaţia, dar şi ce fel de oameni muncesc acolo, ce aşteptări există, cum se lucrează, ce stil are managerul direct, ce presiuni sunt pe rol, ce obiective există pe termen scurt şi lung. Din acest dialog se formează „profilul candidatului”, o combinaţie între abilităţi tehnice şi trăsături personale. Un profil bine făcut scurtează enorm procesul, pentru că recrutorul ştie exact pe cine caută şi pe cine evită, iar compania primeşte candidaţi deja filtraţi, fără surprize.
Odată definit profilul, firma de recrutare trece la partea practică. Foloseşte baze de date, platforme online, propriile reţele profesionale, recomandări, evenimente de profil şi, uneori, metode targetate pentru specialişti foarte căutaţi. Candidaţii trec prin interviuri, discuţii informale, teste, în funcţie de rol, iar recrutorul verifică motivaţia reală, nivelul de experienţă, compatibilitatea cu poziţia şi cu echipa. Pentru companii, acest proces economiseşte timp şi reduce riscul angajării nepotrivite.
Un aspect foarte important este modul în care firma de recrutare gestionează comunicarea dintre cele două părţi. Recrutorul traduce aşteptările angajatorului într-un limbaj simplu pentru candidat şi, în acelaşi timp, explică firmei ce îşi doreşte candidatul. De multe ori, tocmai această poziţie neutră ajută la evitarea neînţelegerilor, mai ales în etapele finale legate de salariu, beneficii, program sau responsabilităţi. Recrutorul are experienţa necesară pentru a ajunge la un acord în care ambele părţi se simt confortabil.
Beneficiile sunt multe şi devin evidente abia după ce treci prin câteva procese de angajare: economiseşti timp şi energie, primeşti candidaţi bine filtraţi, reduci riscul unei angajări nepotrivite, ai acces la oameni pe care nu i-ai găsi singur în piaţă, obţii o imagine realistă asupra salariilor şi condiţiilor din domeniu, câştigi un partener care îţi înţelege stilul de lucru şi îţi poate susţine creşterea.
Pentru mulţi antreprenori, colaborarea devine pe termen lung, pentru că recrutorul ajunge să cunoască foarte bine compania şi găseşte oamenii potriviţi mult mai repede.


