Două nopți de sărbătoare, două spații aglomerate, două scenarii care s-au transformat în coșmar. Incendiul din clubul Colectiv (București, 30 octombrie 2015) și tragedia din stațiunea elvețiană Crans-Montana (1 ianuarie 2026, într-un local de tip bar/club) au fost declanșate în contexte diferite, dar au scos la iveală aceeași vulnerabilitate: locurile de divertisment devin capcane atunci când accesul este îngust, evacuarea e greoaie, iar focul se propagă rapid.
În România, bilanțul Colectiv a ajuns la 65 de morți, după ce în noaptea incendiului au fost raportate zeci de victime și peste 160 de răniți transportați la spitale. În Elveția, autoritățile și presa internațională au relatat despre aproximativ 40 de morți și peste 100 de răniți, într-un incident investigat ca incendiu/deflagrație izbucnită în timpul unei petreceri de Revelion, într-un spațiu plin.
Similaritatea care ucide: înghesuiala, ieșirile ”gât de sticlă” și secundele care decid totul
În ambele cazuri, martori și relatări publice converg către aceeași imagine: panica se naște în clipa în care oamenii înțeleg că nu există loc, timp și spațiu pentru a ieși în siguranță.
La Colectiv, focul s-a propagat extrem de repede într-o sală aglomerată, iar evacuarea a fost îngreunată de configurația spațiului și de faptul că ieșirile nu au putut prelua fluxul de oameni în câteva zeci de secunde. Anchetele din primii ani au indicat utilizarea unor efecte pirotehnice într-un spațiu închis și prezența unor materiale inflamabile la interior – un amestec care accelerează dezastrul.
La Crans-Montana, relatările inițiale vorbesc despre un incendiu izbucnit în jurul orei 1:30, într-un local extrem de aglomerat, cu descrieri privind scări înguste, uși mici și blocaje la ieșire. Chiar dacă investigația urmează să stabilească exact cauza (și dacă a fost doar incendiu sau a existat și o deflagrație), dinamica tragică pare similară: foc rapid, fum dens, orientare dificilă și un „gât de sticlă” la evacuare.
Acesta este tiparul letal: într-un club, nu flacăra în sine este singurul inamic, ci combinația dintre fum, dezorientare și blocajul la ieșiri. Când spațiul te obligă să te miști pe o singură direcție (coridor, scară îngustă, ușă mică), probabilitatea de strivire, cădere în lanț și incapacitate de evacuare crește dramatic.
Diferențele care contează: contextul, reacția sistemelor și lecțiile asumate
Colectiv a fost, în România, un punct de ruptură socială și instituțională. Dincolo de tragedia umană, cazul a deschis dezbateri dure despre autorizare, controale, responsabilități și modul în care sunt administrate riscurile în spații publice. Ulterior, au existat schimbări legislative și administrative privind avizarea și autorizarea la incendiu (inclusiv accentul pus pe rolul avizelor/autorizațiilor ISU), dar și o presiune publică majoră pentru controale mai riguroase.
În Elveția, cazul Crans-Montana lovește o țară asociată în percepția publică cu reguli stricte și infrastructură robustă. Tocmai de aceea, impactul este cu atât mai puternic: tragediile de acest tip arată că nici măcar statele cu standarde ridicate nu sunt „imune” atunci când un eveniment într-un spațiu închis combină aglomerația, materiale combustibile și evacuare dificilă. În primele ore după incident, accentul a fost pus pe intervenția medicală (transferuri către spitale din mai multe orașe) și pe identificarea victimelor, multe dintre ele turiști.
Pericolul major al „locurilor cu acces dificil”: cluburi, subsoluri, mansarde, spații improvizate
Atât Colectiv, cât și incidentul din Crans-Montana readuc în prim-plan o realitate incomodă: multe localuri funcționează în spații care nu au fost gândite, din construcție, pentru evacuarea rapidă a unor mulțimi.
Semnalele de risc sunt relativ clare, chiar și pentru public:
-
Intrare/ieșire unică sau ieșiri puține, greu de observat.
-
Scări înguste (mai ales la subsol) și trasee sinuoase până la exterior.
-
Tavan jos, finisaje combustibile, decorațiuni sau materiale care pot arde și degaja fum toxic.
-
Supraaglomerare față de capacitatea reală, mai ales la evenimente.
-
Efecte speciale (scântei, artificii, flăcări, fum scenic) fără garanții și proceduri stricte.
În astfel de locuri, riscul nu este „dacă”, ci „cât de repede” se poate transforma un incident minor într-o tragedie. O flacără mică, un obiect aprins, un efect pirotehnic sau o defecțiune electrică pot declanșa, în câteva secunde, o reacție în lanț: materialele se aprind, fumul umple spațiul, vizibilitatea scade, oamenii se împing spre ieșire, iar evacuarea devine imposibilă.
Concluzie: lecția comună – siguranța nu e un detaliu
Tragediile de la Colectiv și Crans-Montana nu sunt comparabile prin emoție – fiecare are propriile victime, povești și consecințe. Dar sunt comparabile prin mecanismul care le-a amplificat: spații închise, pline, în care evacuarea rapidă a fost dificilă.
Pentru autorități, mesajul e limpede: controalele reale și respectarea strictă a normelor nu sunt birocrație, ci prevenție. Pentru proprietari și organizatori, fiecare compromis la materiale, capacitate sau ieșiri poate deveni o condamnare colectivă. Pentru public, cea mai dură lecție este că, uneori, un detaliu banal – o ușă îngustă, o scară strâmtă, o ieșire blocată – poate face diferența dintre o noapte obișnuită și o tragedie istorică.
Citește și https://www.atlasnews.ro/explozie-club-crans-montana-elvetia-morti-raniti/
