Centura metropolitană a Clujului, licitată pe șase tronsoane, după suspiciuni de fraudă electronică

3 Min Citire

Centura metropolitană a Clujului va fi scoasă la licitație pe șase tronsoane, după suspiciuni privind fraudă electronică

Proiectul centurii metropolitane a Clujului va fi împărțit în șase segmente pentru licitație, ca urmare a unor suspiciuni de fraudă și furt de identitate electronică în cadrul procedurii anterioare, a anunțat Emil Boc.

În cadrul emisiunii Ziua Live, Emil Boc a declarat că licitația pentru centura metropolitană a Clujului va fi reluată, după ce contractul pentru tronsonul doi, atribuit asocierii Dimex-Hydrostroy-Integral, a fost denunțat unilateral de municipalitate în urma unor suspiciuni de „fraudă și furt de identitate electronică la licitație pentru adjudecare”.

„În cazul centurii metropolitane, noi am avut de confruntat o problemă care nu a mai fost în România. Este vorba de o suspiciune de fraudă și furt de identitate electronică la licitație pentru adjudecare. (…) legea nouă ne permite că atunci când ai aceste suspiciuni majore să denunți unilateral un contract”, a spus Boc.

Specialiștii au recomandat împărțirea proiectului în mai multe segmente, pentru a stimula interesul constructorilor, inclusiv al firmelor mai mici. Primarul a detaliat: „Noi am mai încercat varianta aceasta când am avut-o pe două loturi și n-a mers. Specialiștii au venit și au spus să nu facem pe două loturi, ci pe un singur lot. Am făcut pe un singur lot. Prima dată n-a venit nimeni. După aia a venit această licitație și așa mai departe. Acum, după ce am cântărit toate opțiunile cu specialiștii, recomandarea care a venit a fost să facem pe loturi.”

Publicitate
Ad Image

Licitația va fi reluată începând cu data de 19 martie, când va fi scoasă la licitație cel puțin un tronson, posibil chiar două. Ulterior, celelalte tronsoane vor fi lansate periodic, la intervale de una sau două săptămâni.

„Reluarea licitației se va face pe tronsoane. (…) vor fi șase tronsoane. (…) În data de 19 martie, cel puțin un tronson, dacă nu două chiar, vor fi scoase la licitație (…). după care periodic tot la o săptămână, la două, vor fi și celelalte tronsoane lansate la licitație să mergem mai departe”, a spus Emil Boc în cadrul emisiunii Ziua Live.

Referitor la eventualele contestații în instanță din partea firmei Dimex, edilul a spus că acestea nu vor afecta derularea proiectului. „În paralel, vom vedea dacă vor ataca în instanță cei de la Dimex. Ne vom apăra juridic cu argumentele legale pe care le avem. (…) Sunt separate alea își urmează calea lor juridică și noi ne ducem cu proiectul și îl facem mai departe”, a conchis Emil Boc.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *