Ceața afectează vizibilitatea pe autostrăzi și pe drumurile din mai multe județe
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că se circulă în condiții de ceață pe autostrăzile A0, A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești și A7 Buzău – Focșani, precum și în municipiul București.
Vizibilitatea este redusă, local, sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri. Această situație afectează drumurile din județele Brăila, Buzău, Bacău, Botoșani, Călărași, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Neamț, Iași, Ilfov, Prahova, Suceava, Vaslui, Vrancea, Teleorman și Tulcea.
Șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza, să folosească în mod corespunzător sistemele de iluminare, să evite depășirile riscante și să mărească distanța de siguranță între autovehicule.
Pietonii sunt sfătuiți să-și sporească atenția, să traverseze doar prin locuri marcate și semnalizate corespunzător, după ce sunt siguri că intenția lor a fost observată de conducătorii auto și, pe cât posibil, să evite circulația pe partea carosabilă în condiții de vizibilitate redusă.


