Curtea Constituțională a României a reușit, pentru a doua zi consecutiv, să nu ia nicio decizie într-un dosar cu miză majoră: legea pensiilor speciale ale magistraților. De această dată însă, amânarea nu mai este doar un episod procedural, ci devine un gest cu efect politic direct. Următoarea ședință a CCR este programată după data de 1 ianuarie 2026, momentul la care legea ar fi trebuit să intre în vigoare.
Cu alte cuvinte, indiferent de verdictul viitor, termenul a fost deja ratat.
Reforma contra cronometru, CCR fără grabă
Guvernul condus de Ilie Bolojan a construit întreaga arhitectură a reformei pe un calendar strâns, asumat public și bugetar. Intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2026 era cheia: un semnal de disciplină fiscală, dar și o demonstrație că statul poate corecta un sistem de privilegii devenit simbolic pentru inechitate.
CCR a ales însă un alt ritm. Lipsa de cvorum, tensiunile interne și retragerile din ședință au împins decizia dincolo de termenul-limită, transformând analiza constituțională într-o dezbatere post-factum. Legea nu mai este judecată pentru a produce efecte, ci pentru a constata dacă mai poate produce efecte.
Amânarea care echivalează cu blocajul
Fără decizia CCR, legea nu poate fi promulgată. Fără promulgare, nu poate fi publicată. Fără publicare, nu poate intra în vigoare. Este un lanț procedural simplu, dar implacabil. Prin mutarea deliberării după 1 ianuarie, Curtea nu respinge legea, dar o scoate din joc.
Este una dintre cele mai eficiente forme de decizie implicită: nu creează un conflict deschis, nu produce o motivare controversată, dar are exact același efect ca un „nu”.
Ilie Bolojan, între asumare și izolare instituțională
Pentru Ilie Bolojan, miza reformei pensiilor speciale nu a fost doar tehnică. A fost o declarație politică despre limitele statului și despre capacitatea Executivului de a impune reguli într-un sistem rezistent la schimbare.
Prin acest calendar, CCR îl lasă însă singur în fața unui eșec care nu îi aparține integral. Guvernul a livrat proiectul, Parlamentul l-a votat, dar reforma se oprește într-o zonă în care responsabilitatea se diluează, iar costul rămâne politic.
Imaginea este clară: un atac construit până la linia porții, fără pasul final.
Cine câștigă din jocul timpului
Nimeni nu pare să piardă imediat, iar acesta este poate cel mai problematic aspect. CCR evită o decizie explozivă. Sistemul de pensii speciale rămâne neschimbat. Actorii politici își pot muta vina reciproc. Doar contribuabilul rămâne cu aceeași promisiune reluată anual.
În România, amânarea nu mai este o excepție, ci o tehnică de guvernare instituțională.
O reformă ratată prin calendar
Chiar dacă CCR va valida ulterior legea, momentul politic a fost pierdut. O reformă care nu intră în vigoare la termenul asumat își pierde forța, credibilitatea și capacitatea de a produce schimbare reală.
CCR nu a spus că legea este neconstituțională. Dar, prin simpla gestionare a timpului, a transmis un mesaj limpede: nu este o urgență pentru Curte.
Ilie Bolojan a jucat ofensiv. CCR a ales să joace la timp. Rezultatul este cunoscut: offside confirmat, fără VAR.
Citește și https://www.atlasnews.ro/ccr-amana-din-nou-pensiile-magistratilor/
