Sunt strigăte care nu se aud niciodată.
Nu pentru că femeile nu le rostesc, ci pentru că România, prin instituțiile ei lente și cu reflexe coruptibile, nu ascultă.
În ultimele luni, poveștile femeilor ucise de partenerii lor au devenit un fel de ritual macabru al zilelor noastre. Aproape săptămânal, câte o știre ne îngheață sângele în vine: mame ucise în fața copiilor lor, tinere bătute până la inconștiență, femei urmărite, înjunghiate, împușcate.
Numai în 2023, poliţia a intervenit la peste 108.000 de cazuri de violenţă domestică.
În spatele acestor cifre sunt 37.500 de femei și peste 8.000 de copii agresați.
Iar în 2025, numai în primele luni, s-au înregistrat 51 de femicide, adică o femeie ucisă aproape săptămânal.
Paisprezece femei sunt agresate în fiecare oră în România.
Aceste victime nu sunt doar numere, sunt drame imposibil de vindecat. Aceste statistici arată un dezastru tăcut.
Mamă omorâtă cu copilul în brațe
În comuna Beciu, Teleorman, o tânără de 26 de ani, mamă, a fost înjunghiată mortal de fostul soț în timp ce își ținea copilul în brațe.
A depus plângeri. A cerut ajutor. A vorbit despre răpiri, bătăi, violuri.
Statul a știut. Și totuși, a ajuns să fie omorâtă în curtea bisericii din satul ei din satul ei, sub ochii propriului copil, care striga ”mami trezește-te”
Teodora, 23 de ani, însărcinată, mergea de mână cu fetița ei de 3 ani când fostul partener a împușcat-o.
De ani de zile era hărțuită. În 2021 exista deja un ordin de protecție împotriva lui.
Totuși, niciun mecanism al statului nu a fost mai rapid decât glonțul.
Aceste două crime nu sunt accidente tragice, în România se petrec astfel de crime frecvent.
Copilul care își vede mama murind
Ce știe un copil de trei ani despre moarte?
Ce înțelege un copil de cinci ani din sângele mamei scurs pe podea?
Ce rămâne în sufletul unui copil care își vede mama căzând, strigând și apoi tăcând pentru totdeauna?
Copilul Mihaelei o ruga „mami trezește-te”, în timp ce plângea aplecat peste trupul ei.
Nu există cuvinte care să descrie cu adevărat durerea sfâșâietoare și de necuprins pe care un astfel de copil o va purta cu el toată viața.
E o ruptură care nu se vindecă. O traumă care crește odată cu el.
Un gol care nu se umple niciodată.
Când o femeie moare, nu moare o singură viață. Se frâng lumea, sufletul, inocența și viitorul copiilor ei.
Crime previzibile, ignorate de instituții
Realitatea crudă este că cele mai multe dintre aceste femei au cerut deja ajutor. Au depus plângeri. Au sunat la 112. Au fugit de acasă. Au obținut ordine de protecție.
În 2023 au fost emise peste 13.000 de ordine de protecție provizorii. Dar aproape un ordin din trei este încălcat în România. Iar în 2025, peste 4.000 de astfel de ordine au fost deja ignorate de agresori.
Ordin de protecție, în România, nu înseamnă întotdeauna protecție. De multe ori înseamnă doar o hârtie.
Reacția socială e firească, dar nu este suficientă
De fiecare dată după o tragedie, oamenii reacționează: dezbateri, declarații politice, mesaje pe social media, dar după câteva zile, liniștea revine. Și în liniștea asta, alte femei mor.
Când o femeie strigă „ajutor”, ea nu are nevoie de declarații, are nevoie de aplicarea legii și uneori chiar de modificări legislative. Are nevoie ca România să o protejeze.
E nevoie de o schimbare în mentalitatea colectivă
România trebuie să rescrie felul în care își crește băieții și fetele. Să rupă tăcerea de generații în care violența era „treaba lor”, „se rezolvă între ei”, „așa e în familie”.
Trebuie înțeles, de la cele mai mici vârste, în toate mediile că:
– dragostea nu cere supunere;
– puterea nu se demonstrează prin violență;
– femeia nu este proprietatea bărbatului;
– nu există scuză pentru pumni.
Fără o schimbare reală de mentalitate, legile vor rămâne doar hârtii.
Iar educația se face și prin prevenție, sancțiuni și legi care chiar salvează vieți: brățări electronice obligatorii, ordine de protecție aplicate pe loc, centre de urgență în fiecare județ, procese rapide, fără birocrație.
Nivel zero de toleranță pentru agresori. Fără condiții, fără excepții, fără „dar”.
România are nevoie de legislație, nu de comunicate. De colaborare între partide, nu de declarații politice. Are nevoie de responsabilitate.
Un proiect de țară: viața femeilor
Un proiect de țară nu înseamnă doar autostrăzi și investiții. Înseamnă valori. Înseamnă demnitate. Înseamnă siguranță.
O Românie în care o femeie este ucisă aproape în fiecare săptămână nu este o Românie modernă. Este o Românie în regres moral.
Protejarea femeilor și a copiilor lor trebuie să fie proiect național. Nu slogan. Nu dezbatere. Nu campanie temporară. Politică publică. Prioritate absolută. Obligație morală.
Când România nu le aude, România e vinovată
Campania Atlas News ”Când o femeie strigă ajutor, România trebuie să audă” începe astăzi. Nu vrem doar emoție. Vrem schimbare. Nu vrem doar reacții. Vrem acțiune.
Pentru că atunci când o femeie strigă „ajutor”, ea nu strigă doar pentru ea. Strigă pentru copiii ei. Pentru viitorul lor. Pentru dreptul de a trăi.
Când o femeie strigă ajutor, România trebuie să audă. Iar noi, cu toții, avem datoria de a ne implica.
Citește și https://www.atlasnews.ro/in-pat-cu-dusmanul-editorial-irina-vincze/
