Buzău: Saivan s-a prăbușit peste animale din cauza zăpezii, mai multe exemplare au murit
Echipajele de intervenție au acționat în satul Frăsinet, comuna Calvini, pentru salvarea animalelor după ce un saivan s-a prăbușit sub greutatea zăpezii.
Potrivit ISU Buzău, echipele au intervenit după ce un saivan de animale s-a prăbușit, iar animalele au fost surprinse sub dărâmături. Misiunea a avut loc în această zi în satul Frăsinet, comuna Calvini.
În urma operațiunii, au fost salvate 160 oi și capre, 50 miei, 8 vaci, 2 porci și 6 cai.
Cu toate acestea, au murit mai multe animale: pompierii au raportat moartea a 9 oi, un miel, 5 capre și o vacă.
Intervenția a fost una solicitantă din punct de vedere fizic, echipajele lucrând manual pentru îndepărtarea dărâmăturilor și salvarea animalelor.
Accesul în zonă a fost dificil, pe o distanță de 7 kilometri prin pădure și nămeți.
Inițial, acțiunea a fost susținută cu un ATV și un echipaj, iar ulterior a fost trimisă o autoșenilată UTV pentru a facilita intervenția.

