Banca Mondială evaluează Centrul de Arși Gravi din Timișoara, afirmă Alexandru Rogobete
Reprezentanta Băncii Mondiale a efectuat sâmbătă o vizită oficială de monitorizare a lucrărilor Centrului de Arși Gravi din Timișoara, însoțită de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Antonella Bassani, vicepreședinte al Băncii Mondiale, a participat la această vizită, care a fost descrisă de Rogobete ca având o „miză uriașă”. El a menționat că este pentru prima dată când un oficial de un asemenea nivel al Băncii Mondiale vizitează un proiect medical major din România.
„Am fost mândri de felul în care au evoluat lucrările acestui spital construit de la zero. Ceea ce vedeam acum câteva luni doar pe planșe, astăzi prinde formă reală: o infrastructură medicală modernă, construită cu standarde la cel mai înalt nivel, dedicată celor mai severe cazuri de arsuri”, a declarat Rogobete.
Ministrul a subliniat că vizita este „mai mult decât o verificare tehnică” și reprezintă un „semnal de încredere” în privința avansării proiectelor din sănătate în România. El a adăugat că aceste progrese arată partenerilor internaționali că România își respectă angajamentele.
Împreună cu președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, și cu prof. dr. Dorel Săndesc, Rogobete a prezentat în detaliu stadiul lucrărilor, iar echipa Băncii Mondiale a apreciat modul în care acest proiect avansează.
Ministrul Sănătății a dat asigurări că va continua să urmărească personal stadiul lucrărilor la spitalul din Timișoara.


