Arestarea dealerilor de cocaină și amfetamină din cluburile de muzică electronică din Iași
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a patru inculpați, cu vârste cuprinse între 26 și 37 de ani, cercetați pentru trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse psihoactive.
În perioada iulie – noiembrie 2025, aceștia au procurat, deținut și comercializat, în județul Iași, cantități de droguri de risc și de mare risc, precum canabis, 2-MMC, cocaină, amfetamină, comprimate ecstasy și 4-BMC. Activitatea infracțională s-a desfășurat preponderent în timpul petrecerilor de muzică electronică organizate în localuri închiriate și în spații neamenajate.
Un bărbat de 28 de ani a vândut droguri de mare risc și produse psihoactive consumatorilor prezenți la petrecerile techno organizate de el în calitate de DJ. Pe parcursul cercetărilor, au fost confiscate diverse cantități din substanțele interzise, iar sâmbătă, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant după ce a tranzacționat aproximativ 10 grame de cocaină.
Au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție, fiind găsite și ridicate circa 140 de grame de canabis, 5 grame de ciuperci halucinogene, un cântar de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță și sume de bani în lei. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 30 de zile.


