Aproximativ 90 de români din Israel au solicitat asistență diplomatică, unii refuzând întoarcerea în țară
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că circa 89 de cetățeni români din Israel au cerut sprijin diplomatic, însă nu toți doresc să revină în România.
În ultimele 24-48 de ore, intensitatea loviturilor a continuat să crească și sunt victime persoane rănite la fața locului, a declarat Andrei Țărnea, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe. Situația este mai dramatică din punct de vedere strict al operațiunilor militare, iar oamenii, inclusiv cetățenii români, trebuie să intre de mai multe ori pe zi în adăposturi antieriene.
În aceste condiții, mai mulți români au cerut sprijin din partea diplomaților din Israel, însă nu toți vor să revină acasă. „Pe acest fond avem în atenție circa 89 de cetățeni care au cerut asistență. Din aceștia 12 au deja bilete comerciale pe zboruri care există și care în mod normal operează. Vom ține legătura cu ei să vedem dacă acestea chiar se pot face. Alți 7 spun că nu vor să plece din Israel, deși inițial au solicitat asistență pentru repatriere și așteaptă evoluția situației. Cu alți 70 s-a luat legătura telefonică pentru că și ei sunt interesați de un eventual zbor, fie de repatriere asistată, fie de evacuare”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE.
De la începutul războiului din Orientul Mijlociu, aproape 500 de persoane au revenit în România cu trei zboruri Tarom, organizate de ministra afacerilor externe.

