Anul 2026: un teritoriu inexplorat
Debutul anului 2026 a năucit literalmente elitele politice europene.
Acțiunea neprevăzută a lui Donald Trump de a interveni militar într-un alt stat suveran, contrar normelor de drept internațional, aruncă în aer așa-numita „ordine internațională bazată pe reguli” și forțează elitele europene să-și reanalizeze discursul împăciuitorist din 2025, în ciuda evidențelor. Problema cu care se confruntă europenii este complexă: nu dispun de suficiente capacități militare pentru a se emancipa de marele aliat american, având în vedere amenințarea rusă, și continuă să spere la protecția oferită de SUA.
Pe de altă parte, influența internațională a Uniunii Europene s-a bazat, în ultimele decenii, pe valorile promovate la nivel internațional, precum multilateralismul și ordinea internațională bazată pe reguli. Din acest motiv, UE a fost considerată de teoreticienii studiilor europene o „putere normativă”, un concept fără precedent în istorie. Ignorarea încălcărilor flagrante ale dreptului internațional din partea SUA ar echivala cu negarea statutului de putere normativă și a valorilor fundamentale pe care UE le promovează, subminându-i legitimitatea ca actor internațional.
Pe parcursul anului 2025, Uniunea Europeană a încercat să treacă cu vederea gesturile ostile sau chiar provocatoare ale SUA, de la anunțuri bruște privind creșterea exponențială a taxelor vamale până la o atitudine condescendentă în recent aprobata Strategie de Securitate Națională a SUA. Aceasta din urmă își expune clar preferințele pentru anumite forțe politice europene, un amestec interzis de dreptul internațional. Deși situația s-a schimbat, retorica UE a rămas constantă, ignorând provocările americane evidente.
Care ar putea fi explicația pentru această orbire? Este conștiința că UE nu are suficiente capacități militare în cazul unei eventuale abandonări de către SUA? Este optimismul față de alegerile mid-term din noiembrie, unde se speră că Partidul Democrat va obține rezultate mai bune? Sau poate speranța că cei trei ani rămași din mandatul lui Trump vor trece repede, iar politica americană va reveni la tradițiile anterioare? Este foarte posibil. Totuși, realitatea ar putea fi că elitele europene sunt paralizate de ipoteza americană și nu au un plan de acțiune. Această supunere față de hegemonul american le-ar putea ajuta să-și păstreze pozițiile, ignorând semnele vremii care se acumulează sub forma unor amenințări neadresate: extrema dreaptă, Rusia, schimbările climatice și acum chiar demantelarea ordinii internaționale.
Unii ar putea susține că ipocrizia a caracterizat Europa încă de când a încurajat foste republici sovietice, precum Ucraina, Georgia sau Moldova, să-și exprime aspirații europene fără a le oferi și securitate. Aceeași ipocrizie, poate chiar mai periculoasă, a fost observată în acțiunile Americii, care, în numele democrației și drepturilor omului, a intervenit militar în America Latină, Serbia sau Irak. Totuși, nu mai este vorba doar de o diferență de grad, ci de una de natură. Menținerea unui discurs despre drepturile omului, valori și democrație păstra o minimă aparență de consens cu privire la idealurile politice. Acum, prin intervențiile SUA în Venezuela, justificându-le cu ideea de „emisferă proprie”, Europa acceptă un astfel de discurs, depășind o linie crucială. Idealul politic nu mai este binele comun, ci forța.
Ce ne rezervă, așadar, anul 2026? În primul rând, imprevizibilitatea. Niciodată după Al Doilea Război Mondial, scena internațională nu a fost atât de imprevizibilă. De aceea, diplomații și liderii politici respectă ritualurile, protocoalele și limbajul formal, considerat de unii „de lemn”. Sistemul internațional funcționează doar în condiții de previzibilitate, iar nicio națiune nu poate modifica politica externă sau partenerii peste noapte. Această bază de previzibilitate este esențială, iar nerespectarea normelor internaționale de către un actor major, precum SUA, îi determină pe ceilalți să nu le respecte la rândul lor, pentru a nu pierde inițiativa strategică. Rusia și China sunt cele mai bine poziționate pentru a profita, dar și puterile mijlocii din Orientul Mijlociu sau Asia ar putea beneficia de acest vid de reguli pentru a soluționa conflicte regionale.
Discuțiile despre preluarea de teritorii, cum ar fi Groenlanda, deschid o cutie a Pandorei, permițând oricărui stat să revendice teritorii de la altul sub diverse pretexte. Nici măcar argumentul istoric, atât de frecvent folosit în astfel de situații, nu este invocat în cazul Groenlandei; SUA doresc să o obțină doar pentru resursele sale și importanța sa geostrategică. Aceasta va conduce la mai multă instabilitate și la absența unui principiu universal care să susțină acțiunile politice.
În acest peisaj al imprevizibilității, cursa înarmărilor revine cu forță, un termen specific Războiului Rece, dar absent din vocabularul politic recent. Creșterea producției de armament va direcționa economiile către acest sector industrial. Logica capitalismului presupune producția constantă de bunuri noi, ceea ce duce la epuizarea celor vechi. Conform principiului lui Cehov, orice armă care apare în actul întâi al unei piese de teatru trebuie folosită în actul al treilea. Cu cât se fabrică mai multe arme, cu atât presiunea de a le folosi devine mai mare. Este de așteptat ca fondurile pentru înzestrarea militară în România, Europa și restul lumii, necesare pentru a face față potențialelor atacuri, să fie alocate din alte domenii, precum educația, sănătatea și asistența socială, primele sacrificate în fața necesității de a obține fonduri.
Uniunea Europeană va începe negocierile pentru bugetul multianual 2028-2034 începând cu 2026. Propunerea Comisiei a fost publicată în iulie 2025. Capitolele importante ale bugetului se vor concentra pe cheltuielile de apărare, sprijinul pentru Ucraina și politica agricolă comună. De asemenea, bugetul trebuie să includă anual aproximativ 20 de miliarde de euro pentru plata ratelor și dobânzilor la creditele contractate de statele membre în cadrul programului NextGenerationEU, pentru reconstrucția post-COVID. Aceasta reprezintă aproximativ 8% din bugetul total. Negocierile în Consiliu vor începe sub președinția cipriotă, care a început la 1 ianuarie. Deși nu trebuie să minimalizăm importanța Ciprului în UE, este evident că statele mici au o capacitate administrativă limitată, ceea ce le afectează abilitatea de a gestiona multiplele dosare de negocieri. De asemenea, influența lor este insuficientă pentru a impune un acord în momentele de conturare a acestuia. Astfel, primele șase luni ale anului nu vor aduce progrese semnificative în aceste negocieri, mai ales că pozițiile naționale pe diferite subiecte sunt departe de a fi convergente. Cel mai probabil, temele legate de Green Deal și combaterea schimbărilor climatice vor fi abandonate în anii următori. Comisia a făcut deja concesii producătorilor de automobile europeni referitor la regulile pe care tot ea le impusese anterior, iar ideea reindustrializării Europei devine din ce în ce mai evidentă.
În ciuda acestor evol
