ANAF cheamă în judecată pe Iohannis pentru despăgubiri, invocând refuzul plății voluntare
ANAF a deschis o acțiune în instanță la Tribunalul Sibiu, solicitând obligarea unui fost președinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu.
„Statul Român, prin DGRFP Brașov, a înregistrat la instanța competentă o acțiune prin care solicită obligarea unui fost președinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu”, se arată în comunicatul ANAF.
Acțiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoașterea dreptului de proprietate al Statului și recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosință a acestui imobil.
„Având în vedere că pârâții au refuzat plata voluntară, în cadrul acțiunii s-a solicitat instanței și instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului”, mai menționează ANAF.
„Asigurăm opinia publică că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor Statului Român”, adaugă ANAF.
Se preconizează că ANAF ar putea începe procedurile pentru a pune sechestru pe casa din Sibiu a lui Klaus Iohannis.


