Al treilea suspect în cazul uciderii milionarului din Sibiu a fost găsit în Indonezia

5 Min Citire

Un al treilea suspect în cazul uciderii milionarului din Sibiu a fost capturat în Indonezia

În urma cooperării polițienești internaționale, între Poliția Română și autoritățile din Indonezia, Cosmin Costinel Zuleam, de 33 de ani, urmărit internațional din categoria MOST WANTED, a fost localizat și reținut în Indonezia.

Acesta avea emis pe numele său un mandat de arestare preventivă, după ce, la data de 19 noiembrie 2023, Tribunalul Sibiu a emis, față de cel în cauză, domiciliat în localitatea Horezu Poenari, județul Dolj, un mandat de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și două infracțiuni de tâlhărie calificată.

„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre autoritățile române și cele din Ungaria, Franța, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Republica Irlanda, Poliția Română a localizat, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, respectiv în Scoția și Irlanda de Nord, doi bărbați, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiți în cazul de tâlhărie urmată de moartea victimei, sesizat Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu. În acest caz, au fost demarate procedurile de aducere în țară a bărbatului”, transmite Poliția Română.

Potrivit sursei citate, această localizare este rezultatul cooperării cu autoritățile din mai multe state și a stabilirii unui traseu de deplasare.

Spațiu publicitar! Cereți o ofertă!
Ad Image

În ceea ce privește condamnările, Cosmin Zuleam, Laurențiu Ghiță și Cristian Minae, considerați ucigașii afaceristului Adrian Kreiner din Sibiu, au fost condamnați la ani grei de pușcărie de către magistrații Tribunalului Alba, în noiembrie 2025. Cosmin Zuleam a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, având la bază mai multe infracțiuni, inclusiv omor calificat. Ghiță și Minae au fost condamnați pe viață.

Cei trei sunt obligați și la plata unor daune morale substanțiale: Adriana Emilia, partenera lui Kreiner, va primi 150.000 de euro în solidar, iar Vanesa Kreiner, fiica omului de afaceri – 300.000 euro daune morale în solidar.

Cele 16 ceasuri furate în noaptea crimei, în valoare de aproape 200.000 de euro, au fost restituite părților vătămate.

Sentințele nu sunt definitive.

Dosarul a fost înregistrat inițial pe rolul Tribunalului Sibiu, dar între timp, toți judecătorii au devenit incompatibili, deoarece au judecat alte dosare, în stadiul incipient, în care aceștia erau inculpați. Drept urmare, dosarul a ajuns la Tribunalul Alba, în urma unei decizii a Curții de Apel Alba Iulia.

După ce l-au ucis pe Adrian Kreiner, cei trei au fugit din țară, cu ceasuri în valoare de peste 200.000 de euro. Ghiță și Minae au fost prinși, primul în Scoția, iar al doilea în Irlanda. De atunci se află în arest preventiv în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud.

Filmul uciderii lui Kreiner a fost unul terifiant. După ce au pătruns în curtea victimei, doi dintre suspecți au deșurubat becurile de la iluminatul perimetrelor, au deschis o fereastră de la garajul locuinței, care era rabatată și au pătruns în garajul victimei, în jurul orei 02:38. Din garaj, ei au intrat în casă, unde, la parter, în living, se afla victima care, mai probabil, adormise pe canapea.

Adrian Kreiner a fost legat de mâini și de picioare în poziție de barcă, astfel încât orice mișcare a oricărui membru să antreneze după sine autostrângerea, după care a fost lăsat la sol în modul „legăturii de tip Arbatachar”. Acesta este un mod de legare a victimei în care șocul traumatic se instalează rapid prin întreruperea fluxului sangvin care conduce la paralizie. De asemenea, este o formă de tortură unde durerea este extremă, folosită pentru a determina victima să dezvăluie locul în care a pus banii sau obiectele de valoare. La plecarea din locuință, după comiterea faptei, suspecții au acoperit corpul și capul victimei cu pătura de pe canapeaua unde aceasta adormise.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *