Afacerile ilegale cu trufe au depășit 13 milioane lei, prin exploatarea a 64 de tone
Anul trecut, Garda Națională de Mediu, ANAF și Inspectoratul General al Poliției Române – SICE au derulat un plan de măsuri pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul recoltării și comercializării trufelor și fructelor de pădure, folosind inclusiv sistemele e-Factura și e-Transport pentru control.
În urma acțiunilor, Garda de Mediu a aplicat 30 de amenzi, însumând 1.267.500 lei. Printre abaterile constatate s-au numărat lipsa autorizațiilor de mediu pentru activități de prelucrare, lipsa autorizațiilor pentru recoltare și comercializare, precum și achiziția ilegală de resurse biologice din flora spontană. Totodată, a fost formulată o sesizare penală pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În cadrul controalelor comune cu ANAF și Poliția, au fost verificați 258 de operatori economici, iar 146 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate, cu o valoare totală de 1.238.557 lei. Paralel, ANAF a efectuat 33 de controale, iar șase amenzi au fost date, însumând 231.500 lei.
Totodată, au fost confiscate 197,6 kg afine, 788 kg hribi și 1.073 kg trufe, în valoare de 265.204 lei.
„Verificările au scos la iveală venituri ilicite de peste 13,4 milioane lei, provenite din exploatarea ilegală a aproximativ 64 de tone de trufe. Analizele antifraudă au evidențiat un mecanism de evaziune fiscală bazat pe: – achiziții fictive de produse din flora spontană de la persoane fizice neautorizate – plăți în numerar, în afara circuitului fiscal – utilizarea borderourilor de achiziție pentru retrageri de numerar și supraevaluarea cheltuielilor”, transmite Garda Națională de Mediu.
Mecanismul era folosit pentru diminuarea artificială a profitului și evitarea plății obligațiilor fiscale.
Comisarii Gărzii de Mediu anunță că verificările vor continua.

