Fritz anunță opoziție dură dacă trece Guvernul Veștea și spune că nu găsește parteneri sinceri pentru reforme

3 Min Citire

Fritz anunță opoziție serioasă dacă trece Guvernul Veștea și spune că nu găsește parteneri sinceri pentru reforme

Dominic Fritz a spus că USR va face o opoziție serioasă, care oferă o alternativă reală pentru România, dacă acest guvern trece.

Liderul USR a afirmat că partidul nu ia decizii în funcție de sondaje, ci în funcție de ceea ce consideră necesar pentru țară. El a acuzat că românii nu mai vor „această formă de guvernare”, pentru că au resimțit creșterea prețurilor și au văzut, în sănătate și educație, cum „unii s-au racordat la resursele statului”.

Declarațiile vin în contextul crizei politice generate după retragerea mandatului lui Eugen Tomac și desemnarea liberalului Adrian Veștea pentru funcția de premier de către președintele Nicușor Dan.

Întrebat dacă USR a avut o înțelegere cu PNL și UDMR pentru a merge cu propunerea Ilie Bolojan premier în cazul în care varianta Tomac ar fi căzut, Fritz a spus că au existat discuții, dar nu „un pact” pentru un asemenea scenariu. „USR își dorește să îmbunătățească viața românilor la guvernare. Doar că pentru asta avem nevoie de parteneri sinceri, de parteneri onești, care își doresc reforme. Și, momentan, nu găsim acești parteneri”, a afirmat liderul USR.

Publicitate
Ad Image

Despre relația cu Nicușor Dan Fritz a vorbit și despre relația USR cu președintele Nicușor Dan, spunând că există „o viziune comună pentru această țară”, dar și „perspective diferite” asupra soluțiilor pentru actuala criză. Întrebat dacă împărtășește opinia unor foști susținători ai lui Nicușor Dan potrivit căreia acesta ar proteja PSD, liderul USR a evitat o acuzație directă, dar a spus că trebuie luate în serios îngrijorările celor care văd rolul PSD în formarea noului guvern.

Dominic Fritz a negat însă că președintele i-ar fi transmis că USR nu va mai ajunge la guvernare în timpul mandatului său dacă nu susține guvernul propus. „Nu a spus așa ceva nici în public, nici în privat, nici nu este stilul lui”, a afirmat Fritz.

Întrebat de jurnaliști și despre procesul cu ANI, în care urmează o decizie definitivă, Fritz a refuzat să spună dacă ar demisiona de la conducerea USR în cazul unei sentințe defavorabile. „Nu ANI și nu justiția pun președinți la partide, ci asta este apanajul membrilor de partid”, a spus el. Liderul USR a adăugat că își va duce la capăt mandatul de primar al Timișoarei „în orice variantă”. ÎCCJ a stabilit pronunțarea în dosarul său pentru 18 iunie.

Fritz a mai spus că nu știe ce decizie va lua PNL în ședința internă privind susținerea lui Adrian Veștea, dar speră ca liberalii „să fie de partea bună a istoriei”. Despre UDMR, liderul USR a afirmat că nu vrea să comenteze deciziile altor partide, dar crede că formațiunea va lua o decizie „serioasă” și nu una ușoară.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *