Bennett și Lapid formează o alianță politică comună cu șase luni înainte de alegeri în Israel
Foștii prim-miniștri Naftali Bennett și Yair Lapid au anunțat la Herzliya, cu doar șase luni înainte de alegeri, formarea unei liste comune denumite „Beyachad” („Împreună”).
Alianța este prezentată de cei doi lideri ca o inițiativă de „reparare” a societății israeliene, afectată de polarizare profundă în ultimii ani. În cadrul acestei colaborări, Naftali Bennett preia conducerea listei, iar Yair Lapid face un pas în spate pentru a maximiza șansele blocului de centru. Bennett are un capital electoral solid în sondaje, în timp ce Lapid aduce infrastructura de partid și experiența organizațională. Mesajul transmis este unul de pragmatism, punând unitatea înaintea rivalităților interne, într-un context în care opoziția încearcă să se coaguleze împotriva premierului Benjamin Netanyahu.
Data lansării alianței a surprins analiștii israelieni, deoarece o astfel de mișcare cu șase luni înainte de alegeri poate expune construcția politică la riscul erodării în timp. Strategia lui Bennett urmărește generarea unui efect de momentum, poziționând rapid alianța drept principalul rival electoral al partidului Likud și atrăgând votanții indeciși sau dezamăgiți de guvernare.
Programul politic al alianței combină teme de securitate, reformă instituțională și agendă socio-economică. Printre propuneri se numără înființarea unei comisii de anchetă privind eșecurile din 7 octombrie 2023, introducerea conscripției obligatorii pentru toate categoriile sociale, inclusiv comunitatea haredi, și limitarea mandatelor de prim-ministru la opt ani. Pe plan social, discursul lui Bennett indică o nuanțare a pozițiilor sale conservatoare, susținând extinderea drepturilor cuplurilor de același sex, fără a folosi explicit termenul „căsătorie”.
Din punct de vedere parlamentar, sondajele recente arată că alianța Bennett–Lapid ar putea concura direct cu Likud, însă nu ar obține majoritatea absolută în Knesset. În această situație, rolul altor actori devine esențial. Fostul șef al Statului Major, Gadi Eisenkot, este considerat o piesă-cheie în formarea unei coaliții, iar lideri precum Avigdor Lieberman pot influența balanța în funcție de deciziile lor post-electorale.
Reacția coaliției de guvernare a fost agresivă, liderii acesteia acuzând alianța că depinde de sprijinul partidelor arabe și că reprezintă o construcție oportunistă fără identitate ideologică. Critici au venit din partea unor figuri precum Bezalel Smotrich și Itamar Ben Gvir, semnalând importanța mizei politice.
Analiștii israelieni au observat asemănări între această strategie și modelele recente de coagulare a opoziției în Europa, în special în Ungaria, în confruntarea cu premierul Viktor Orbán. Această paralelă indică faptul că alianța Bennett–Lapid face parte dintr-o tendință mai largă de unificare a opozițiilor fragmentate împotriva liderilor dominanți.
În ansamblu, apariția listei „Beyachad” marchează o realiniere politică notabilă în Israel. Impactul final depinde de capacitatea lui Bennett de a atrage electoratul de dreapta dezamăgit, de formarea eventualelor alianțe post-electorale și de eficiența campaniei negative a adversarilor. Această mișcare schimbă dinamica curselor electorale, generând o competiție mai imprevizibilă și mai strânsă.
Premierul Benjamin Netanyahu a intrat în campania electorală cu un mesaj axat pe securitatea națională, considerată criteriul suprem în evaluarea conducerii țării. Spre deosebire de opoziția care promovează „repararea” societății, Netanyahu pledează pentru continuitate și experiență, într-un context regional descris ca extrem de volatil.
Netanyahu afirmă că Iran era foarte aproape de a obține arma nucleară și că acțiunile Israelului au prevenit un scenariu existențial periculos. Susținătorii săi consideră intervențiile militare împotriva infrastructurii nucleare iraniene și confruntările cu grupări precum Hezbollah drept dovezi ale unei doctrine proactive de securitate, în care prevenția primează față de reacție.
Longevitatea politică a lui Netanyahu, cu peste 18 ani la conducerea guvernului, este văzută de susținătorii săi ca un avantaj strategic, în special în gestionarea relației cu Statele Unite, tensiunilor regionale și presiunilor internaționale. Nivelul ridicat de încredere în timpul operațiunilor militare recente indică existența unui nucleu electoral solid care îl percepe drept garant al stabilității.
În plan electoral, Netanyahu a răspuns alianței Bennett–Lapid printr-o strategie de mobilizare identitară, subliniind că noua construcție politică ar putea depinde de sprijinul partidelor arabe, un argument utilizat anterior. Prin aceasta, încearcă să recâștige votanții de dreapta nesiguri și să consolideze blocul conservator în jurul unor teme sensibile pentru electorat.
Campania lui Netanyahu pune accent și pe relațiile externe și pe continuitatea strategică. Legăturile personale cu lideri internaționali, inclusiv Donald Trump, sunt prezentate ca un avantaj decisiv pentru menținerea sprijinului militar și diplomatic. Decizii recente de politică externă considerate îndrăznețe sunt integrate într-un discurs despre capacitatea Israelului de a acționa independent pe scena globală.
Cu toate acestea, contextul electoral rămâne complicat, sondajele indicând o posibilă pierdere a majorității pentru actuala coaliție. Netanyahu se confruntă cu un paradox: deși își construiește campania pe realizări în domeniul securității, trebuie să convingă electoratul că aceste succese pot fi convertite într-un nou mandat politic.
Liderul israelian propune alegătorilor un pact clar: într-o regiune marcată de incertitudine și amenințări persistente, siguranța statului trebuie să rămână prioritatea absolută. Spre deosebire de promisiunile de reformă și reconciliere ale opoziției, Netanyahu mizează pe experiența și capacitatea de a gestiona crize existențiale pentru a cântări decisiv în ochii electoratului. Rămâne de văzut dacă acest argument va fi suficient pentru a contracara dinamica politică nou creată și pentru a-i asigura încă un mandat la conducerea Israelului.
