Gabriela Horga, PNL: PSD agravează criza bugetară prin populism și decizii iresponsabile
Gabriela Horga, reprezentantă PNL, aduce critici dure la adresa Partidului Social Democrat privind gestionarea bugetului pentru anul 2026.
Gabriela Horga a declarat că „PSD împinge România într-o criză bugetară prin populism și decizii iresponsabile. Propunerile pe care încearcă să le introducă în bugetul pe 2026 nu au nicio legătură cu realitatea economică și riscă să arunce în aer stabilitatea țării.” Ea subliniază că fiecare zi de întârziere în adoptarea bugetului aduce mai multă incertitudine, blochează investițiile și crește presiunea asupra nivelului de trai al românilor.
Gabriela Horga a acuzat PSD că a blocat reformele esențiale pentru funcționarea statului. „Reforma administrației a fost amânată 170 de zile, generând blocaje în administrația locală, iar modernizarea aparatului de stat a fost oprită. Reforma pensiilor speciale a fost tergiversată în coaliție și apoi amânată CCR de judecătorii numiți de PSD la CCR”, a scris ea într-o postare pe Facebook.
Gabriela Horga a mai transmis că PSD a acționat pur populist, prefăcându-se că este în opoziție, deși este la guvernare.
„În loc de soluții serioase pentru respectarea țintei de deficit convenite cu Comisia Europeană, PSD vine cu aceleași rețete falimentare: cheltuieli fără acoperire, promisiuni fără finanțare. Nu există surse de bani, nu există responsabilitate, doar calcule politice,” a mai spus ea.
Potrivit Gabrielei Horga, PSD s-a obișnuit să realizeze bugete nerealiste, bazate pe estimări incorecte ale veniturilor și cheltuielilor. Ea a menționat că „premierul Ilie Bolojan propune tocmai contrariul: un buget realist, bazat pe estimări cinstite ale veniturilor și cheltuielilor.”
„Reducerea deficitului bugetar, în urma măsurilor pe care le-a luat Guvernul Ilie Bolojan, ne permite să finanțăm unele dintre măsurile din pachetul social și să luăm măsuri pentru relansarea economiei”, a mai afirmat Gabriela Horga.
Ministerul Finanțelor a identificat o parte din sumele necesare pentru susținerea unor programe sociale destinate cetățenilor. Gabriela Horga a mai transmis că un buget corect înseamnă cifre reale, cheltuieli controlate și priorități clare.
Ea a mai spus că orice măsură socială trebuie să aibă o sursă de finanțare clară, altfel este doar o minciună frumos ambalată.
„PSD s-a obișnuit să mintă în bugete. Să promită mai mult decât poate susține și să lase nota de plată pentru mai târziu. Exact asta s-a întâmplat și după 2024, când populismul a fost plătit prin măsuri dure pentru reducerea deficitului,” a adăugat Gabriela Horga.
În încheiere, ea a atras atenția că trebuie să fim atenți să nu creștem din nou deficitul bugetar, să nu anulăm sacrificiile făcute de români anul trecut pentru redresarea situației economice.
„PNL sprijină măsurile sociale, dar acestea trebuie să aibă o sursă clară de finanțare,” a încheiat Gabriela Horga.

