Cartea, scrisă de un om, trebuie tradusă tot de un om
Utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale în numeroase domenii ale creației reprezintă un subiect important de dezbatere în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, un proiect Radio România Cultural și Observator cultural.
Pe parcursul celor patru zile ale evenimentului, au fost prezenți pe divan o editoare și trei scriitori. În ultima zi a târgului, tema propusă este traducerea în era inteligenței artificiale, iar invitată pe divan este Iulia Gorzo, traducătoare de carte și film.
Contextul discuției este unul foarte relevant, având în vedere că în România traducerile reprezintă cel puțin jumătate din producția editorială, o proporție mult mai mare decât în piața americană, unde traducerile sunt în jur de 3%, sau în Franța și Germania, unde acest procent se situează la circa 20%. Piața de carte din România se aliniază, astfel, tendințelor din Europa Occidentală, cu volume publicate simultan în ediția originală și în mai multe traduceri. Acest proces presupune o colaborare strânsă între agenți literari, editori, traducători și specialiști în marketing editorial. Piața de carte nu implică doar cărți, ci și sume considerabile de bani, mai ales pentru anumite titluri. În acest context, rămâne o întrebare despre statutul traducătorilor și modul în care acesta evoluează odată cu răspândirea inteligenței artificiale.
Matei Martin întreabă: „Cum percepi presiunea de a livra traduceri bune și rapide, în relația cu editorii care doresc traducerea imediat?“
Iulia Gorzo răspunde că, în experiența sa, această presiune nu este una constantă, având relații bune cu editorii cu care colaborează de două decenii. Totuși, ea recunoaște că a cunoscut această tensiune la începutul carierei, când contractele nu puteau fi negociate, iar termenele și tarifele erau stricte. Acum, editorii cu care lucrează permit flexibilitate, inclusiv la nivelul termenelor, iar comunicarea constantă ajută la armonizarea planurilor editoriale și ale traducătorilor.
Carmen Mușat o întreabă dacă primește oferte de la editori sau propune ea însăși titluri. Iulia Gorzo precizează că, pentru că traduce în principal din limba engleză și mai rar din franceză, primește numeroase propuneri, iar de obicei titlurile sunt oferite automat, mai ales în cazul autorilor pe care îi traduce de mult. Ocazional, a făcut și ea propuneri, dar deseori refuză unele oferte, având în vedere criteriile de selecție, legate de compatibilitatea cu programul său și de interesul personal, având în vedere gradul ridicat de uzură al meseriei.
Matei Martin întreabă dacă acum traduce mai mult decât acum 10-15 ani. Iulia Gorzo confirmă că acum traduce de două ori mai mult, precizând că a început prin a traduce mai mult filme, care erau mai bine plătite și mai plăcute, iar traducerea de carte era pentru ea un teren de învățare, cu cel mult una, una și jumătate de cărți pe an. Actualmente, traduce peste o mie de pagini anual, o normă foarte mare, deoarece traducerea de film nu mai oferă aceleași oportunități, iar ea trebuie să compenseze cu traduceri de carte pentru a-și asigura veniturile.
Carmen Mușat întreabă în ce măsură inteligența artificială influențează traducerea literară și dacă a folosit astfel de instrumente. Iulia Gorzo afirmă că meseria de traducător este considerată una dintre cele mai expuse riscului de dispariție din cauza IA, fiind un subiect frecvent discutat în rândul traducătorilor. Ea adaugă însă că discuția este complexă și că există atât viziuni optimiste, cât și pesimiste. Povestește o anecdotă cu un fermier francez care, întrebat dacă este optimist în legătură cu munca sa, răspunde contradictoriu: „Da, sunt optimist. Dar nu când mă gândesc la viitor“.
Iulia Gorzo explică că ceea ce numim „inteligență artificială“ sunt, de fapt, instrumente de traducere automată din ce în ce mai performante, pe care nu se poate să nu le folosească oricine, măcar indirect, deoarece sunt integrate în motoarele de căutare. Ea subliniază că o parte importantă a muncii traducătorului este documentarea, o activitate dificilă care necesită verificarea informațiilor din mai multe surse. Oferă exemplul traducerii unei cărți a unui autor irlandez dificil, cu folclor și inserții în limba gaelică, pentru care instrumentele automate nu pot oferi o traducere corectă fără suportul dicționarelor specializate și verificărilor suplimentare.
În ceea ce privește traducerea de film, Iulia Gorzo relatează experiența cu post-editarea, care i-a creat dificultăți, amintind un caz în care un software a despărțit greșit un nume nordic – „Gustavson“ devenind „Gustav-son“ – ceea ce i-a dublat timpul de lucru pentru corecturi față de o transcriere manuală.
Matei Martin observă că tehnologia a avansat mult, iar pentru fraze simple sau texte științifice standardizate, traducerea automată poate fi aproape perfectă, dar nu și pentru traducerea literară. Întreabă ce poate și ce nu poate face IA în acest domeniu.
Iulia Gorzo răspunde că în traducerea literară nu s-au produs schimbări esențiale. Lucrul se face în mod tradițional, iar editurile mari includ clauze contractuale care impun ca traducerea să fie creația exclusivă a traducătorului, fără utilizarea instrumentelor automate. „De vreme ce cartea a fost scrisă de un om, trebuie tradusă de un om“, spune ea. Limba literară implică conotații multiple, ambiguități și asocieri surprinzătoare, care nu pot fi înțelese decât în context, iar mașina riscă să simplifice și să aplatizeze această complexitate.
Traducerea este, în esență, un proces de interpretare, iar traducătorii lucrează cu ambiguitatea. Nu există traducere „perfectă“: doi traducători pot reda corect sensul, dar pot alege termeni diferiți, precum „amurg“ sau „crepuscul“, în funcție de sensibilitatea și urechea lor, de registrul dorit de autor și de experiență. De aceea, când descoperi un traducător bun, spui: „Ce ureche are!“
Presiunea generată de automatizare nu înseamnă neapărat dispariția traducătorilor, ci mai degrabă o presiune pe preț. Existența traducerii automate determină unii să valorizeze mai puțin munca traducătorilor, gândind că, dacă traducerea poate fi gratuită, de ce să mai plătească. Totuși, post-editarea este mai frustrantă și mai obositoare decât traducerea de la zero, deoarece repararea unor traduceri automate slabe consumă mai mult timp și oferă mai puțină satisfacție.
În piața editorială, dacă aceste tehnologii vor fi integrate, trebuie să se păstreze omul în centrul procesului. Traducerea poate fi asistată de calculator, dar traducătorul trebuie să rămână un om.
Matei Martin aduce în discuție temerile legate de uniformizarea limbii engleze prin utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale, având în vedere că engleza este cea mai răspândită limbă.
Iulia Gorzo consideră că, indiferent de IA, limba engleză vorbită în diverse părți ale lumii este deja o formă simplificată. Mulți cunosc o versiune de engleză limitată, folosită în corporații sau pentru vacanțe, iar puțini
